Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Elevii biciclişti sunt testaţi prin concurs dacă cunosc regulile de circulaţie

Publicat in Adevarul, joi 19 mai 2011 ·

Ei sunt încurajaţi să folosească bicicleta ca mijloc de locomoţie şi să cunoască regulile de circulaţie pentru a se feri de accidente

Terenul de sport de la Şcoala generală nr. 10 din Râmnicu Vâlcea a devenit azi un adevărat poligon de încercare pentru bicicliştii cu vârste între 12 şi 14 ani. Proveniţi de la Şcolile Generale nr. 2, 9, 10 şi Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab", elevii şi-au adus de acasă bicicletele, participând la acţiunea intitulată „Bicicleta, sănătate pentru noi dar şi pentru mediul înconjurător". Purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea, sinsp. Cristina Hănulescu, ne-a spus: „La concurs participă elevi care folosesc frecvent bicicleta ca mijloc de locomoţie. Vrem să evaluăm cât de bine cunosc regulile de circulaţie dar şi să încurajăm folosirea bicicletei ca mijloc de locomoţie. Pe de o parte, bicicleta este un mod de practicare a exerciţilor fizice şi de a protejarea mediul înconjurător". Elevii au susţinut o probă teoretică cu întrebări din regulile pe care trebuie să le cunoască în trafic, o probă de îndemânare pe un traseu cu obstacole şi proba de viteză. „Eu am învăţat să merg pe bicicletă de la vârsta de trei ani. Este un sport extrem de frumos, iar o plimbare cu bicicleta este întotdeauna relaxantă”, a spus Alexandru Ţenea, de la Colegiul de Informatică. Acţiunea face parte din „Deceniul siguranţei rutiere", manifestare organizată de Poliţie în parteneriat cu Centrul de Informare Daune pentru a stabiliza şi reduce numărul de decedaţi din trafic.

Bicicleta, regina şoselelor?

Primăria Râmnicului intenţionează să popularizeze mersul pe bicicletă. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Daniel Ionescu, ne-a spus: „Pe bulevardul Dem Rădulescu unde există o pistă de biciclişti în lungime de doi kilometri, vrem să organizăm lunar câte o acţiune la care să participe cât mai mulţi oamenii. Va

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°