Preşedintele Traian Băsescu a răspuns printr-un hohot de râs caracteristic la întrebarea ziarului gândul despre cum comentează arestarea directorului Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn. Întrebat ce părere are despre scandalul în care este implicat şeful FMI, preşedintele Traian Băsescu a evitat iniţial să răspundă, însă, solicitat ulterior, el a izbucnit în râs. "Haideţi, doamnă! ", a spus el, înainte de a trânti uşa limuzinei. Şeful statului a participat joi dimineaţă la conferinţa "Revenirea economiei. Am ieşit din recesiune. Care-i planul pentru viitor? Când va simţi România din nou gustul creşterii?", organizată de Ziarul Financiar.
Vasilescu, BNR: sunt "foarte multe semne de întrebare"
În cazul scandalului în care este implicat şeful FMI "lucrurile au foarte multe semne de întrebare", însă arestarea lui Dominique Strauss-Kahn nu va pune în pericol noul acord pe care România îl are cu FMI, ne-a declarat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. " Acordul României cu Fondul este făcut cu o instituţie şi nu cu o persoană. Un şef de instituţie poate să fie când se semnează un acord, poate să plece din diferite motive după aceea, nu cred că ar putea să intervină ceva, mai ales că este vorba despre un acord încheiat", a declarat pentru gândul consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. El spune că în acest caz sunt multe semne de întrebare.
"Nu aş putea să intru în această speculaţie pentru că lucrurile sunt cu foarte multe semne de întrebare. Vor judeca oamenii, (Strauss-Kahn-n.red.) se va prezenta în faţa mai multor instanţe, va judeca timpul. A face azi speculaţii pe această temă ar fi un hazard", ne-a declarat Adrian Vasilescu, întrebat dacă el consideră că este vorba despre o înscenare, aşa cum a relatat presa franceză.
Dominique Strauss-Kahn a demisionat joi din funcţia de director general pe care o deţi