Neputinţa părinţilor de a se împăca cu gândul că pot fi depăşiţi de copiii lor poate duce la relaţii conflictuale în care apar frecvent jigniri şi umilinţe.

Rivalitatea dintre părinţii şi copiii de acelaşi sex începe pe la vârsta de 3 ani, când cei mici încearcă să-şi identifice apartenenţa la sex. Într-o primă fază, această concurenţă este normală şi se regăseşte în situaţia în care băieţelul vrea să doarmă cu mama, dar tatăl se opune în mod firesc. Psihoterapeutul Augustin Cambosie oferă alte exemple ale acestei faze de dezvoltare a copiilor, care se încheie pe la 5 ani, în cazul băieţilor, sau în adolescenţă, în cazul fetelor: „O colegă povestea că se întorcea cu soţul ei de la cumpărături cu mâinile pline de sacoşe. Ajungând acasă, fetiţa deschide braţele şi se repede spre ei. Mama lasă sacoşele jos, dar fetiţa o dă la o parte şi-şi îmbrăţişează tatăl. Un alt tată se uita la meci, iar fetiţa stătea pe genunchii lui. Mama iese din bucătărie şi o întreabă de când îi place ei fotbalul. Fetiţa îi răspunde: «Lasă-ne pe noi! Tu du-te la bucătărie»".

Un anumit grad de rivalitate între copii şi părinţi se menţine aproape tot timpul, dar ea rămâne în limite normale atâta vreme cât nu afectează relaţia dintre ei. „ Concurenţa e normală şi bună pentru viaţa socială. La cei care vin şi le spun părinţilor că au făcut bungee jumping sau la cei care se mândresc că au călătorit prin toată lumea se observă nevoia de recunoaştere emoţională în cadrul familiei. Cu alte cuvinte, şi-au depăşit părinţii", spune şi psihologul Bogdan Lucaciu.

Un alt exemplu de rivalitate menţinută la cote normale este şi atunci când copilul copiază stilul părintelui de acelaşi sex. „Tatăl i-a spus mereu că trebuie să fie sportiv şi ambiţios. Copilul vede că acesta este drumul spre independenţa masculină şi copiază modelul. Totodată, apare şi rivalitatea: copilul vrea