Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) informează că marţi, 24 mai 2011, va avea loc la Bucureşti evenimentul de lansare a proiectului "Creşterea capacităţii funcţionarilor publici din Ministerul Apărării Naţionale şi din Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici de a gestiona procesele de management strategic instituţional şi de proiect, în contextul dezvoltării şi întăririi rolului funcţiei publice", potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Proiectul, cofinanţat prin Fondul Social European, este derulat de ANFP în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Valoarea totală a acestui proiect este de 1.124.300 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 955.655 lei.
F. A. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) informează că marţi, 24 mai 2011, va avea loc la Bucureşti evenimentul de lansare a proiectului "Creşterea capacităţii funcţionarilor publici din Ministerul Apărării Naţionale şi din Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici de a gestiona procesele de management strategic instituţional şi de proiect, în contextul dezvoltării şi întăririi rolului funcţiei publice", potrivit unui comunicat remis redacţiei.

F. A.