Întâi de toate, vi se va părea stranie ordinea în care sunt trecuţi actorii pe generic. E cea alfabetică şi ea nu are a face cu întinderea rolurilor, dar aşa a vrut maestrul Woody Allen, ce-i drept cam ursuz la Ceremonia de deschidere, magistral stăpânită însă de Melanie Laurent.
Cea care reprezintă marea investiţie a lui Quentin Tarantino în „Ticăloşi fără glorie" şi a lui Radu Mihăileanu în „Concertul", devenită, între timp, realizatoare „Adopţia" şi cântăreaţă, cu un foarte expus C.D., la noutăţi, intitulat, după una dintre melodii : En t'attendant/ Aşteptându-te. Privilegiaţii din sală abia acum aveau să aibă surpriza unui foarte reuşit film, de un mare rafinament intelectual şi cu un umor nebun.
Newyorkezul, care părea iremediabil îndră¬gostit de Londra ultimelor sale premiere, ne-a făcut să descoperim un Paris parcă mai romantic şi mai intelectual-artistic ca niciodată. Preţ de o melodie, încă de la început, ne vrăjeşte, flanând alături de cinefil, prin locurile cele mai ispititoare, percepute din unghiuri nesperat de originale, într-o capitală a iubirii de zi sau noapte. Nostalgia însă pentru anii '20 pare să nu-i dea pace personajului principal, ales a fi Owen Wilson, ceea ce, la prima vedere, poate părea uşor surprinzător, dar la prima auzire îţi dai seama că are exact timbrul regizorului, reuşind să intoneze absolut identic, cu, aparent, inconfundabilul intelectual absolut, spectatorul putând să jure că e chiar Woody.
Un cuplu ultra made in USA se pregăteşte de nuntă în capitala Franţei, pe care ea, Rachel McAdams o tratează cu destulă superficialitate, pentru ca, o dată cu apariţia unui universitar (Michael Sheen, remarcabilul prim-ministrul Tony Blair, în „Regina"), fostă pasiune de studenţie, devine mult mai interesată şi chiar indirect avizată de ceea ce poate oferi cultural Parisul, şi nu doar locul ideal pentru shoppi
