Este solista Teatrului Liric, are numeroase colaborări cu Filarmonica Oltenia, dar şi cu instituţii similare din ţară, cu premii şi roluri în opere de invidiat.

Devin molipsitoare bucuria şi firescul cu care îmbracă povestea anilor de când este aplaudată ca soprană, solistă a Teatrului Liric Elena Teodorini, nume rostit în toate filarmonicile din România, artist premiat în ţară şi dincolo de graniţele ei. Mărturiseşte că meseria a ales-o pe ea şi nu invers, iar când vine vorba de dăruire faţă de aceasta, nu ezită să precizeze clar că nu îşi confundă viaţa cu scena.

Dialogul cu Diana Ţugui pendulează între muzică şi o mulţime de alte domenii pe care artista le găseşte pline de inspiraţie, de cultură şi cunoaştere. Drumul până la notorietatea de care se bucură astăzi îşi are începuturile în anii grădiniţei. S-a întâmplat ca într-unul din momentele în care le cânta micuţilor ei colegi să fie auzită de profesorul Iulius Popescu, de la Colegiul Velovan, şi să ajungă la „Şoimii Patriei“.

„Eram solista corului liceului şi îmi aduc aminte că mă puneau pe un cub alb ca să ajung la microfon. Este chiar un episod haios. Mama mi-a făcut semn că îmi pică ştrampii, iar eu mi-am ridicat fustiţa în plină scenă, i-am aranjat şi am început să cânt“, se amuză soprana „fascinantă şi extrem de talentată“ cum este cel mai adesea apreciată de public.

Cântă în scopuri caritabile

Rememorează cu drag anii de studiu al viorii, instrument de care „a scăpat“ când i-a rupt arcuşul. Părinţii i-au făcut apoi un dar cum mulţi copii visează să primească, un pian. Îl plătiseră cu bani şi cu un congelator Arctic. A venit mutarea la Liceul de Artă Marin Sorescu, apoi la „George Enescu“ în Capitală, mai departe la Conservator în Bucureşti. În anul II de facultate susţinea primul concert pe scena Filarmonicii Oltenia. A fost şansa de care avea nevoie pentru a înd