Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Bogdan continuă la Roland Garros

Publicat in GAZETA de SUD, joi 19 mai 2011 ·

Jucătoarea craioveană de tenis Elena Bogdan (foto), locul 202 WTA, s-a calificat ieri în turul secund al calificărilor la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei. „Ema“, cum îi zic apropiaţii, a învins-o, în runda inaugurală a calificărilor, cu scorul de 4-6, 6-2, 6-4, după o oră şi 55 de minute, pe Michelle Larcher de Brito (Portugalia), poziţia 170 în ierarhia mondială. În turul doi al calificărilor, olteanca o va întâlni pe Sophie Ferguson (Australia), cap de serie numărul 16 şi locul 133 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-3, de Madison Brengle (SUA), poziţia 155 în clasamentul mondial.

Alte două românce calificate în turul următor sunt Alexandra Candanţu şi Liana Ungur. Candanţu a învins-o ieri pe conaţionala Mădălina Gojnea cu 6-2, 1-6, 6-2, iar Liana Ungur, fiica lui Ilie Balaci, a trecut de croata Petra Martic, scor 6-3, 6-2.

Hănescu, în sferturi

la Nisa

Victor Hănescu s-a calificat ieri în sferturile de finală ale turneului de la Nisa, dotat cu premii în valoare totală de 450.000 de euro, după ce l-a învins cu 7-5, 6-2 pe americanul Michael Russel (lucky loser). Românul trebuia să înfrunte un alt american, pe Andy Roddick, dar favoritul numărul 11 a anunţat marţi seară că se retrage din competiţie din cauza unei accidentări la umăr. „Eram accidentat deja săptămâna trecută la Roma şi nu am jucat în meciul de dublu masculin. Nu ştiu dacă voi putea evolua la Roland Garros“, a spus Roddick. Următorul adversar al românului va fi olandezul Robin Haase, meciul fiind programat astăzi. Jucătoarea craioveană de tenis Elena Bogdan (foto), locul 202 WTA, s-a calificat ieri în turul secund al calificărilor la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei. „Ema“, cum îi zic apropiaţii, a învins-o, în runda inaugurală a califi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 7 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Caz cutremurător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai unei doctoriţe au murit în cele mai recente atacuri ale Israelului

News.ro acum 9 ore
Cadavrele a 79 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării - grav afectat, în prezent inacces

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 7 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 7 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 10 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 10 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 11 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 13 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 12 ore
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/20°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

7°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°