Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florian Walter vrea să listeze clubul Universitatea la bursă

Publicat in Adevarul, joi 19 mai 2011 ·

Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a anunţat că într-un an şi jumătate îşi doreşte să listeze clubul la bursă. În acest sens, clubul de fotbal ar urma să semneze un parteneriat şi cu echipa de baschet

Florian Walter are planuri mari cu Universitatea Cluj în sezonul următor. Obiectivul declarat al finanţatorului este câştigarea Cupei României şi un loc între primele patru ale campionatului, în ediţia viitoare. Marea surpriză a omului de afaceri este un proiect care ar urma să facă din Universitatea Cluj un club cotat la bursă.

„Am avut o discuţie cu Vali Nica (n.r. finanţatorul echipei de baschet „U“ Mobitelco şi Mircea Cristescu (managerul general) despre o asociere cu echipa de baschet. De asemenea, Alpha Bank ar urma să fie partenerul nostru în realizarea proiectului şi anume listarea clubului la bursă“, spune acesta.

Astfel, Universitatea Cluj ar deveni un club asemănător unor nume ca Real Madrid, FC Barcelona, Partizan Belgrad, Galatasaray sau Fenerbahce, care pe lângă echipa de fotbal au şi formaţii de baschet. „Vrem să fim şi noi ca Real sau Galatasaray, care au şi echipe de baschet“, a spus omul de afaceri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, discuție în limba franceză cu președintele Franței, Emmanuel Macron

Mediafax acum 19 minute
„În timp ce contracandidatul meu jignea poporul francez chiar la el acasă, eu am avut un dialog cu domnul Emmanuel Macron, președintele Franței. Alegerile din România sunt extrem de importante pentru viitorul întregii Uniuni Europene iar președintel

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum 36 minute
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum 27 minute
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

Un camion al unei coloane militare FRANCEZE s-a răsturnat pe centura ocolitoare Călimănești

Gandul acum 48 minute
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan s-a răsturnat în zona podului peste calea ferată din localitatea Jiblea Nouă, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești, județul Vâlcea. Coloan

STS anunță că toate sistemele informatice pentru alegerile din 18 mai sunt funcționale și securizate

Adevarul acum o ora
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat vineri, 16 mai, că a finalizat implementarea tuturor cerințelor operaționale stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Biroul Electoral Central (BEC) și Institutul Național de Statist

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere lui Nicuşor Dan să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, având în vedere ”mişcările bruşte şi repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor şi privirea rătăcită”

News.ro acum 3 ore
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere vineri candidatului independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos de specialitate şi că este dispus, dacă

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum o ora
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum 19 minute
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°