Unora comunismul li se potriveşte perfect, sunt născuţi pentru o viaţă sub dictatură. Altora le prieşte societatea de piaţă, au vocaţia luptei şi a câştigului. În toate epocile şi în toate organizările sociale au existat oameni care s-au simţit destinaţi acelor epoci. Mai mult chiar, le-au creat, le-au impus reguli care-i avantajau. În istorie, ei contează ca personalităţi de reprezentare.
Ce nu spun cărţile de istorie şi, în general, nici cunoscătorii evoluţiei sociale e că dintotdeauna au existat nu numai indivizi, ci şi mulţimi într-un total contratimp cu lumea în care au fost obligate să se nască şi să moară. Oameni şi mulţimi pentru care ar fi fost să funcţioneze alte organizări decât acelea cunoscute până azi, dar care ori au înmugurit într-un veac sclavagist, feudal sau burghez şi n-au avut forţa să se impună, ori încă n-au fost imaginate de om. Nu e vorba despre aşa-numiţii inadaptabili, a căror nepotrivire cu mediul interesează nişte pricini individuale, ci despre adevărate clase cu structuri spirituale deosebite de ale claselor majoritare.
Există psihologii adunate, care se cheamă colectivităţi, şi psihologii risipite, care dacă s-ar aduna ar veni în istorie cu un tip de organizare profund deosebit de cele cunoscute. Cu decenii în urmă, formula "om al epocii sale" era supremul elogiu adus liderilor ideologici şi comunismului. Ca şi cum liderii lumii capitaliste nu erau şi ei tot oameni ai epocii lor. Se spune că omenirea nu se îndreaptă către un undeva prevăzut de gândirea prezentului, ceea ce e de acceptat. Ne îndreptăm spre un încotro fără nici o definiţie. Dar dacă privim în urmă şi în jurul nostru, constatăm că, în paralel cu tot ce acum trece drept adjudecat de istorie, au existat neluate în seamă categorii umane ignorate, respinse sau pedepsite, pentru că se născuseră cu o genă rară în plus. Fiecar