În decursul ultimilor ani documentele vechi accesibile legate de marii industriaşi interbelici ai Timişoarei, de familiile boiereşti ale urbei, precum şi de toţi „dezmoşteniţii” cu proprietăţi confiscate de legionari sau comunişti sunt buchiste rând cu rând, xerocopiate, interpretare, recondiţionate şi restaurate, cu uşoare variaţii faţă de original.
Cei care întreprind această asiduă muncă de arhivar nu intenţionează să scrie în perioada următoare vreo monografie spectaculoasă a Timişoarei şi nici nu vor să le dea o mână de ajutor istoricilor locali. Arhivarii de ocazie sunt reprezentanţi sau angajaţi ai marilor clanuri de baştani imobiliari, care s-au specializat după 2000 în retrocedări.
Sunt căutate prin Europa sau pe aiurea prin lume spiţe ale arborilor genealogici ai lui Malaxa, se adulmecă urma posibililor moştenitori sau descendenţi ai foştilor proprietari a imobilelor din zona centrală. De multe ori, dacă respectivii au decedat, şi nu sunt de găsit moştenitori, se caută înlocuitori cu nume care să coincidă cu cele copiate de prin cărţile funciare din 1930 sau 1940. Aşa se ajunge, la fel ca în cazul proceselor legate de aurul confiscat de miliţieni înainte de 1989, ca pentru un imobil de câteva sute de mii sau milioane de euro din „zona zero” a urbei să apară trei sau patru „moştenitori de drept”, care să revendice în instanţă clădirea, solicitând repunerea de urgenţă în posesie şi, dacă se poate, şi despăgubiri pentru „onoarea nereperată”, vorba lui Caragiale. Pentru toţi farsorii prinşi cu acte plastografiate, cu înscrisuri măsluite şi martori mincinoşi instanţele nu s-au obosit să-şi sesizeze vecinii din proximitatea imediată, adică unităţile de parchet, care să întocmească măcar aşa, de politeţe, un dosar penal pentru fals şi uz de fals. Clădirea, terenul sau aurul revendicat, chipurile confiscate toate abuziv de