La aproape 10 zile de la teribila accidentare, Mihai Neşu nu a reuşit încă să-şi mişte membrele şi se află încă internat într-un spital din Utrecht.
Mihai Neşu le-a spus părinţilor, dar şi tuturor celor care se gîndesc la el să fie optimişti, pentru că totul va fi bine. “Să nu plângă nimeni pentru mine! Toată lumea trebuie să fie optimistă“, le-a transmis Mihai Neşu fanilor lui, care aşteaptă veşti bune despre starea lui de sănătate.
Veştile din Olanda nu sunt dintre cele mai bune, starea de sănătate a lui Mihai Neşu fiind aceeaşi ca după operaţie. Cu toate că medicii aşteptau unele schimbări, fotbalistul român nu-şi simte în continuare corpul de la gât în jos.
„Mihai este legat de aparate cu zeci de fire. Are trunchiul corpului fixat total, iar capul e şi el imobilizat într-un cadru uriaş!”, a declarat una dintre asistentele de la Centrul Medical Universitar din Utrecht.