Se pare că Elena Udrea are fie o "soră" geamănă în PDL, fie o clonă. Numai astfel pot explicate unele declaraţii publice în interval de o lună şi câteva zile. Iată ce a declarat Elena Udrea (probabil „originala", dar nu suntem siguri) joi 19 mai, după ce preşedintele Traian Băsescu a afirmat că nu este necesar un referendum în Bucureşti.
"Încă de la început am afirmat că Legea Capitalei, o lege a modernizării municipiului Bucureşti, trebuie să fie adoptată de Parlament după informarea şi consultarea cetăţenilor. În acest scop, am organizat zeci de dezbateri cu mii de reprezentanţi ai societătii civile, ai asociaţilor profesionale şi de proprietari şi am derulat o campanie de informare a bucureştenilor referitoare la conţinutul iniţiativei noastre legislative, tocmai pentru a demonstra buna credinţă şi onestitatea demersului nostru."
http://www.realitatea.net/udrea-inca-de-la-inceput-am-afirmat-ca-legea-capitalei-trebuie-adoptata-de-parlament_836524.html.
Tot pe această temă mai avem însă şi alte trei declaraţii, pe care vi le prezentăm adăugând inclusiv sursa. (Nici în privinţa acestor declaraţii nu ne putem da seama dacă este vorba de „original" sau nu.)
5 aprilie 2011
"Încă din ianuarie, am spus că nu se va lua vreo decizie fără organizarea unui referendum. Reiterez aici această idee: avem nevoie de consultarea bucureştenilor şi nu se va lua nicio hotărâre împotriva voinţei acestora. Când urnele vorbesc, politicienii trebuie să tacă."
http://www.elenaudrea.ro/hai-la-referendum.html
14 aprilie 2011
"Ce-şi imaginau Ponta, Antonescu, Chiliman şi Piedone: că noi vom face cale-ntoarsă doar pentru că ei au lansat o campanie de atac la persoană împotriva mea? Iată că s-au înşelat. Suntem decişi să mergem până la capăt cu referendumul. Să-i întrebăm pe bucureşteni asupra mai multor probleme punctuale cu care se confruntă şi care