În urmă cu vreo două săptămâni vorbeam despre eşarfe. Spuneam ca a trecut ceva vreme de când nu mi-am mai cumpărat una. Iar în cadrul discuţiei, am aflat că nu numai eu sunt fascinată de eşarfe, şaluri şi fulare. Ci şi muuulte alte fete. Cam toate care erau la ţigară şi cred că este un eşantion reprezentativ. În general port eşarfele în contrast cu hainele, să fie pata de culoare, aşa îmi place mie. Cu o deosebită preferinţă pentru o eşarfă albastru ca cerul cu ciucuri coloraţi şi un baticuţ din mătase, care stă mai mereu în geantă, în cazul unui vânt pornit din senin.
Dar şi o eşarfă neutră poate să capete farmec, în funcţie de cum este prinsă. Deci, în cazul în care v-aţi plictisit să prindeţi eşarfele la fel mereu, vă recomand filmuleţul următor. Nu, nu ştiţi chiar toate tipurile de noduri, aveţi şi voi răbdare până la capăt.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter