O mamă este acuzată că a încercat să-şi asfixieze nou-născutul, după ce camerele de filmat montate în salonul spitalului unde era internat copilul o arată pe femeie încercând să-l sufoce cu o pătură, relatează publicaţia The Daily Mail.
Shantaniqua Scott, în vârstă de 18 ani, le-a spus poliţiştilor că nu mai putea avea grijă de fiul ei de numai patru luni, mai ales că tatăl copilului nu-i oferea niciun fel de sprijin. "Ea a declarat că pur şi simplu îşi dorea să se întoarcă la viaţa ei lipsită de griji", a declarat sergentul Pedro Criado la înfăţişarea de la tribunalul din Texas, unde are loc procesul femeii.
Potriv înregistrării, Scott a intrat în salonul unde se odihnea fiul său, Raymond. Femeia nu ştia însă că medicii hotărâseră să îl monitorizeze deoarece suspectau că bebeluşul este victima unui abuz. El fusese adus la spitalul de copii Cook din Texas după ce suferise un incident respirator. Medicii care l-au examinat au crezut că băiatul suferă de reflux acid, un sindrom care creează probleme de respiraţie, deoarece acidul din stomac urcă pe esofag. La doar două zile după ce Raymond a fost operat, el a ajuns din nou la secţia de urgenţă a unităţii deoarece încetase din nou să respire. Atunci, medicii au hotărât să instaleze în salonul copilului, în secret, o cameră de filmat. La scurt timp, aparatele la care era conectat Raymond au semnalat că nou-născutul a încetat să respire, iar asistentele au dat buzna în salon, unde au început resuscitarea.
Înregistrarea video avea să arate cum Scott a încercat să-l asfixieze. Raymond a supravieţuit, însă mama sa riscă o condamnare la închisoare pe viaţă.
O mamă este acuzată că a încercat să-şi asfixieze nou-născutul, după ce camerele de filmat montate în salonul spitalului unde era internat copilul o arată pe femeie încercând să-l sufoce cu o pătură, relatează publicaţia The Daily Mail.