Instituţia Prefecturii a fost luată recent la „bani mărunţi” de Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
Potrivit declaraţiilor prefectului judeţului, Robert Cristoi, este pentru prima dată când instituţia pe care o conduce este verificată de MAI.
Prefectul spune că au fost puse în aplicare toate măsurile dispuse, dar recunoaşte totodată că au existat şi două deficienţe. Una dintre acestea se referă la angajarea în instituţie a doi jurişti lucru imposibil de realizat din cauza faptului că aceste posturi sunt momentan blocate.
„Bilă neagră” pentru Prefectura Giurgiu
Cealaltă deficienţă constatată de Corpul de Control al MAI se referă la faptul că Legea fondului funciar nu este aplicată la Giurgiu aşa cum ar trebui.
„O bilă neagră pentru noi este faptul că în judeţul Giurgiu mai avem de eliberat 11.000 de titluri de proprietate. Ministerul de resort a dispus un control al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), pentru verificarea tuturor aspectelor care au dus la întârzierea eliberării titlurilor de proprietate” a spus Robert Cristoi.
Acesta a subliniat că principala problemă datorită căreia titlurile de proprietate nu au putut fi eliberate este lipsa planurilor de parcelare la nivelul comunelor din judeţul Giurgiu.
„Am stabilit cu Serviciul juridic din cadrul Prefecturii Giurgiu să trimitem câte o circulară tuturor primăriilor din judeţ deoarece sunt proprietari care nu îşi mai găsesc terenurile ” a adăugat prefectul de Giurgiu.