"Ce regie ne pregăteşti?", întreabă curios omul-cometă dinfinalul sezonului, Gabriel Paraschiv, înainte de întâlnire.Paraschiv, Pena şi Costin au fost informaţi că vor vedea steleledin UEFA Champions League, dar n-au bănuit că va fi atât deinteresantă vizita de la Grădina Botanică din Galaţi.
Am poposit mai întâi la Planetarium, unde cei trei campioni, avândpe fundal imnul Ligii Campionilor, au aruncat o privire cătremeteoriţii şi planetele din cea mai tare competiţie fotbalistică."Vedem corpurile cereşti, dar ideea este să le respingi. Aşa şi cumingea. O vezi, dar trebuie să-ţi aperi careul", glumeşte SergiuCostin. Am intrat apoi în camera pe uşa căreia scrie "Observatorastronomic" şi brusc ni s-a întunecat orizontul. Pe cupolaîncăperii, o proiecţie superbă: mii de stele, unele căzătoare,Carul Mare, Carul Mic, aproape că ne toropea somnul.
"Dacă faceţi poze, pe mine n-o să mă remarcaţi, că sunt mai negru",a punctat şi Marius Pena, brunetul din avanposturi care a trimisTimişoara în şedinţe de reculegere. Apoi, cei trei, cu ochiiaţintiţi asupra stelelor, au exclamat în cor: "Messi, CristianoRonaldo, venim!".
Lupte 3Dcu bestiile preistorice
O oră şi un sfert le-am făcut programul lui Gabriel, Marius şiSergiu. Şi nu puteam evita un "amical" tare înaintea duelurilorcontondente din grupele Ligii. I-am condus pe importanţii oameni aiOţelului în sala de cinema 3D a Grădinii Botanice. În program,nişte dinozauri corigenţi la capitolul socializare. Cu ochelariispeciali pe nas, elevii lui Dorinel au avut emoţii când bestiilepreistorice îşi "scoteau" colţii din ecran pentru a le arăta căorice campion are şi punctele sale nevralgice. "Gata, ne-amantrenat bine aici, nu ne mai e teamă de nimic! Nici de adversariide sute de milioane de euro din Liga Campionilor", au convenitgălăţenii. Acum poti viziona meciurile din Liga Campionilor L