Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garda Financiară anchetează afacerea "Alinstal"

Publicat in Romania Libera, vineri 20 mai 2011 ·

Una dintre cele mai importante firme de pe piaţa instalaţiilor din Banat, SC „Alinstal" SRL Timişoara, a intrat în atenţia Poliţiei Economice şi a Gărzii Financiare, după ce peste 50 de furnizori de ţevi de cupru, pvc, polietilenă şi alte materiale pentru instalaţii sanitare în construcţii din toată ţara au reclamat faptul că sunt victimele unei „ţepe" în derulare.

Ba mai mult, unul dintre foştii parteneri de afaceri a lui Florin Tuleu, administratorul societăţii comerciale „Alinstal", a trimis peste 1.000 de înştiinţări către producătorii şi dealerii de pe piaţa instalaţiilor pentru a-i avertiza că o eventuală colaborare cu sereleul de la Timişoara poate să le producă grave prejudicii financiare. „Am sesizat Poliţia, Garda, Parchetul şi alte instituţii cu rol de control, dar şi peste 1.000 de producători şi dealeri de instalaţii din ţară despre modul în care Alinstal şi-a fraudat partenerii de afaceri. Această firmă a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă, care este o procedură legală, însă există toate semnele că a făcut-o cu rea credinţă, pentru a lăsa în urmă datorii de peste 1,2 milioane de euro", spune Adi Szucsik, directorul zonal al HTI International Romania. Printre cei 50 de creditori din toată ţara, care s-au reunit în Consiliul Creditorilor în dosarul insolvenţei „Alinstal", se află şi Adi Szucsik, în calitate de păgubit cu câteva zeci de mii de euro.

„Noi i-am furnizat ţevile pentru canalizarea din Dudeştii Noi. Am aflat de patronul firmei care a executat lucrarea că a achitat până şi ultimul metru de ţeavă, aşa că Florin Tuleu nu poate invoca neplata materialelor ca explicaţie la datoria avută către noi", mai spune directorul pe zona Banat a HTI Internaţional Romania.

Insolvenţa, cerută la Tribunal doar după „salvarea" proprietăţilor

În data de 11 ianuarie 2011, administratorul firmei „Alinstal", Florin Tuleu, a depus l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 33 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 12 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°