Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iubiţi-vă mult!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 20 mai 2011 ·

E greu să vorbeşti zilele astea cu Cristi Borcea despre fotbal, atît de îndrăgostit e acţionarul dinamovist! Au încercat cei de la GSPTV să o facă, dar s-au liniştit repede. În timp ce ei vorbeau despre fotbal, dinamovistul se gîndea la ciocăneală. Nu glumesc, citez: “În ultimii ani i-am cam ciocănit peste tot pe stelişti, dar acum va fi altceva în Cupă”

Şi cei de la Sport.ro au încercat să-l abordeze, tot pe partea fotbalistică, numai că îndrăgostitul i-a dus în faţa altarului. “Îmi doresc ca la sfîrşitul finalei, eu, finul, să mă bucur de victorie, iar naşul, Gigi Becali, să se bucure doar la nunta mea cu Alina”.

Emoţionant, nu!?

Mărturisesc că în loc să-i văd atît de înverşunaţi pe patroni, prefer să-i ştiu îndrăgostiţi. Vă închipuiţi cum ar fi sunat războiul dintre Iancu şi Porumboiu?

În loc de “Eşti un paranoic, un vagabond!”, acţionarul lui Poli i-ar fi spus lui Porumboiu că e ca un trandafir sălbatic. “Paşnic, dar gata să verse sînge pentru a apăra culorile pe care le iubeşte.” Iar Porumboiu probabil că i-ar fi răspuns: “Nu fi supărat, Marian, fotbalul NU e ca dragostea, un joc ciudat în care amîndoi cîştigă sau amîndoi pierd”, în fotbal unul şi-o cam ia în freză.

În loc să facă asta, Porumboiu a dat cu oiştea-n gard. “Nu pot să port un dialog cu un maldăr de rahat” Doohhh…

Normal că moderatorul a intervenit şi i-a băgat în joc de glezne pe insensibili.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru fotbalişti. Dacă ar fi fost lovit în aripioară, căpitanul Vasluiului s-ar fi bucurat pentru colegii lui de la Oţelul, pe care i-ar fi încurajat. “Jucaţi ca şi cum n-aţi avea nevoie de bani, dansaţi ca si cum nu v-ar vedea nimeni şi iubiţi ca şi cum n-aţi fi fost răniţi niciodată”

În realitate însă, Cînu i-a înjurat. “F… în gît de blatişti bulănoşi. Mamă, explodez cu rîşii ăştia, campionii p…” Heh…

Ei bine, cînd vine vorba de jur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 6 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 8 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Program consultări pentru noul Guvern: Când se întâlnesc partidele cu Președintele Klaus Iohannis

Wall-Street.ro acum 13 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat pe 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru,

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 5 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 6 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 4 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 4 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 10 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°