Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Millennium mizează pe internet ca să-şi dubleze clientela

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 20 mai 2011 ·

Portughezii de la Millennium Bank, care au lansat operaţiuni de la zero pe plan local la sfârşitul lui 2007, ţintesc să ajungă la cel puţin 100.000 de clienţi, ceea ce ar însemna totuşi mai mult decât o dublare a portofoliului creat în cei peste trei ani de activitate.

"Toate strategiile noastre se îndreaptă către atragerea unui număr cât mai mare de clienţi şi ne orientăm şi oferta de produse în funcţie de acest obiectiv. Aveam la sfârşitul anului trecut 45.000 de clienţi, dar am vrea să ajungem la 100.000 de clienţi", spune Eliza Erhan, şefa departamentului de marketing şi dezvoltare produse la Millennium Bank.

În 2009 portughezii şi-au revizuit strategia de creştere în România, în condiţiile în care planurile iniţiale - care prevedeau un accent puternic pe vânzarea de credite de consum - nu mai erau fezabile. Acum, Millennium încearcă să obţină o creştere echilibrată, având trei direcţii mari de creştere - credite garantate cu ipotecă, depozite, dar şi intermediere de tranzacţii pentru un număr cât mai mare de clienţi.

Bilanţul băncii rămâne încă redus, soldul creditelor totalizând doar 383 de milioane de euro în martie, faţă de o piaţă a creditului neguvernamental de 49 de miliarde de euro.

În linie cu noua strategie, unităţile specializate în vânzarea de credite de consum au fost convertite în 2009 în agenţii complet funcţionale, iar de atunci portughezii au introdus în ofertă produse alternative de economisire - fonduri de investiţii sau produse de tip banc-assurance, distribuite în colaborare cu parteneri externi.

Millennium testează acum inclusiv promovarea produselor sale prin reţelele de socializare de pe internet, pentru a-şi aduce mesajele cât mai aproape de clientela-ţintă - tinerii profesionişti din mediul urban. Portughezii au lansat recent un cont curent pentru care, în premieră, nu mai este necesară deplasarea clientului

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 11 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 52 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 11 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°