Agresivitatea pe care o manifestă Crin Antonescu atunci când se opune introducerii votului prin corespondenţă nu vine din teama că opţiunile alegătorilor români din străinătate ar putea fi fraudate, aşa cum a declarat recent.

Acuzaţiile pe care i le aduce ministrului de Externe, Teodor Baconschi, cum că ar pregăti o masivă operaţiune de deturnare de voturi în favoarea PDL, depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva sa, dar şi cererea de instituire a unei comisii parlamentare de anchetă pe acest subiect nu reprezintă nimic mai mult decât o diversiune. Una care să mascheze teama sa şi a colegilor din USL de un rezultat care ar reflecta şi în 2012 un fenomen demonstrat deja cu ocazia tuturor alegerilor anterioare: că diaspora votează masiv cu partidul sau candidatul pe care îl consideră cel mai de dreapta, care face cele mai mari eforturi pentru a desprinde România de trecut, de dictatura nomenclaturii care a supravieţuit executării lui Ceauşescu şi a urmaşilor ei.

Din 1990 încoace, voturile diasporei s-au dus preponderent spre Ion Raţiu, Radu Câmpeanu, PNŢ-CD, PNL, Convenţia Democrată, Emil Constantinescu, Mugur Isărescu, Alianţa D.A., Traian Băsescu şi PDL. Cum i-au identificat românii din străinătate pe aceştia ca fiind cei mai demni de încredere? Au fost sau sunt partidele şi candidaţii de mai sus cu adevărat de dreapta? Unii da, unii nu. Au fost însă, în mod cert, cei pe care i-au perceput ca fiind cei mai anticomunişti şi anti-SISTEM din tot ce au avut la dispoziţie pe buletinele de vot.

Când nu au avut candidaţi autentici de dreapta, au aplicat şi ei, ca şi mulţi alţii din ţară, regula răului cel mai mic. Şi-au coborât aşteptările până într-acolo încât i-au votat pe cei mai puţin legaţi de trecut şi cu disponibilitatea pur teoretică cea mai mare de a se schimba şi de a împinge România spre viitor. Pentru asta, au închis ochii şi la trecutul m