Informaţia privind negocierile dintre PSD şi UDMR, pentru şefia Senatului este "o minciună şi o provocare", potrivit preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu.
"E o minciună şi o provocare! Nici vorbă de o asemenea discuţie în conducerea PSD! De altfel, preşedintele Ponta se află la o reuniune politică în China", scrie Iliescu cu blogul s u, apreciind drept stranie apariţia unei asemenea ştiri.
O ştire apărută, miercuri pe site-ul impactnews vorbea despre negocieri "extrem de serioase" pentru formarea unei noi majorităţi, discuţii în care PSD ar fi propus UDMR fotoliul de preşedinte al Senatului, a doua funcţie în stat. Potrivit sursei citate, UDMR "priveşte cu interes spre propunerea PSD".
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, pentru mediafax.ro, că Uniunea nu negociază cu PSD obţinerea şefiei Senatului, el calificând informaţiile apărute pe acest subiect drept "zvonuri" lansate cu scopul de a crea tensiuni în coaliţie.
Kelemen a negat informaţia, miercuri seară, spunând că UDMR nu discută, de obicei, funcţii. "Nu am negociat cu PSD, nu am discutat funcţii, noi de obicei nu discutăm funcţii şi nu pot să confirm o astfel de ştire, nu pot să confirm acest zvon. Nu este adevărat. Cineva are tot interesul să creeze tensiuni în arcul guvernamental, în coaliţie, şi prin astfel de zvonuri lansate pe piaţă. Nu este adevărat", a spus liderul UDMR.
Informaţia privind negocierile dintre PSD şi UDMR, pentru şefia Senatului este "o minciună şi o provocare", potrivit preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu.
"E o minciună şi o provocare! Nici vorbă de o asemenea discuţie în conducerea PSD! De altfel, preşedintele Ponta se află la o reuniune politică în China", scrie Iliescu cu blogul s u, apreciind drept stranie apariţia unei asemenea ştiri.
O ştire apărută, miercuri pe site-ul impactnews vorbea despre negocieri "extr