Dl Băsescu consideră că nu e nevoie de un referendum pentru București, deși crede de asemenea că organizarea administrativă a Capitalei, cu primarii de sector aleși, trebuie să fie schimbată. Argumentele sale sunt, unu, că schimbarea se face prin lege, în Parlament; și, doi, că bucureștenii nu realizează ce înseamnă păstrarea actualului sistem, cu alte cuvinte că nu pot evalua decizia în fața căreia i-ar pune un referendum. În aceste condiții, întrebarea retorică de pe biletul de papagal pentru dl Băsescu este: nu se pot aduce aceleași argumente împotriva celor două referendumuri naționale pe care le-a inițiat chiar el? Sigur ca se pot aduce, la fel de bine. Și referendumurile respective aveau valoare consultativă, tot Parlamentul fiind cel pus să le ducă la îndeplinire. Apoi, nu cred că poate cineva pretinde în mod rezonabil că locuitorii Capitalei sunt incapabili să înțeleagă ce ar reprezenta reorganizarea administrativă a administrației lor, în schimb locuitorii țării ar fi perfect capabili să urmărească și să judece implicațiile renunțării la bicameralism.

Acestea fiind spuse, eu sunt pentru un referendum local privind acest subiect. Mă grăbesc să explic și de ce, pentru că papagalul cu biletele e foarte intransigent și risc să îmi dea unul și mie – am afirmat cândva că referendumurile sunt arme politice foarte puternice și la care nu ar trebui recurs decât într-o situație excepțională. E aceasta o situație excepțională? Din punctul de vedere al fondului prevederii, cu siguranță că nu. Dacă am decide organizări administrative prin referendum atunci ar trebui să facem la fel cu domeniile finanțelor, educației etc. Nu e niciun motiv pentru care deciziile dintr-un domeniu ar fi excepționale, iar celelalte comune. Și atunci, de ce cred totuși că suntem într-o situație în care ar trebui să avem un referendum, și nu pur și simplu o lege adoptată de Parlament?