Elena Udrea a declarat, ieri, că a susţinut încă de la început că Legea Capitalei trebuie să fie adoptată de către Parlament şi că referendumul nu îşi poate atinge scopul, acela de informare corectă a bucureştenilor, fiind un instrument de manipulare al PSD şi PNL.
"PDL a susţinut şi susţine în continuare nevoia de reformare administrativă a municipiului Bucureşti. Pentru acest motiv, am iniţiat Legea Capitalei. Încă de la început, am afirmat că Legea Capitalei, o lege a modernizării municipiului Bucureşti, trebuie să fie adoptată de Parlament după informarea şi consultarea cetăţenilor. În acest scop, am organizat zeci de dezbateri cu mii de reprezentanţi ai societăţii civile, ai asociaţilor profesionale şi de proprietari şi am derulat o campanie de informare a bucureştenilor referitoare la conţinutul iniţiativei noastre legislative, tocmai pentru a demonstra buna credinţă şi onestitatea demersului nostru", a declarat, pentru mediafax.ro, Elena Udrea.
Ea a afirmat că PDL este singurul partid care a adus în atenţia opiniei publice "soluţii de reformare administrativă a Capitalei, în timp ce PSD şi PNL nu fac altceva decât să îi dezinformeze pe bucureşteni cu privire la conţinutul iniţiativei noastre legislative". "Cel mai vocal adversar al reformei pe care noi o propunem este Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, care nu are alt scop decât să îşi protejeze poziţia privilegiată de administrator al sectorului cu cel mai mare buget din Bucureşti", a adăugat Elena Udrea.
Potrivit Elenei Udrea, Sorin Oprescu, împreună cu PSD şi PNL, au iniţiat în Consiliul General organizarea referendumului, iar PDL a votat această iniţiativă, plecând de la premisa că referendumul constituie o bună ocazie de informare a cetăţenilor cu privire la proiectul Legii Capitalei. "Constatăm însă că PNL şi PSD continuă să îi mintă pe bucureşteni, afirmând, de exemplu, că Legea