Am scris acest text de cateva zile dar am tot ezitat sa-l postez. O sa vedeti ca este incoerent, uneori illogic, alteori pierzandu-si sirul ideii, insa, daca tot ati inceput sa-l cititi, va rog sfarsiti ce ati inceput!
Nu l-am cunoscut personal pe Mihai Nesu, altfel probabil asi fi plans si eu, acum, precum multi altii. In astfel de situatii pacatoase nu prea mai este nimic de spus ori de facut, orice reactie este tardiva. Doar iti faci cruce, zici Doamne fereste si astepti neputincios verdictul. Cand te apuci sa comentezi drama unui om, inevitabil, vei fi catalogat fie drept un dobitoc lacrimogen, fie un cretin fara suflet. Nu vei putea niciodata, privind grozaviile din exterior, sa fii subiectiv ori obiectiv, ci, doar superficial.
Drama lui Nesu este drama vietii, exemplificarea inconsistentei existentei. Aceste accidente individuale nu fac altceva decat sa readuca in memoria colectiva valoarea vietii, pusa in balanta cu alte trairi si ambitii puerile si trecatoare. Frunze-n vant, asta suntem de mii de ani si, de tot atata vreme, vrem sa aratam cu suntem altceva. Aproape ca nu-ti vine sa crezi, vezi si te indoiesti de ce vezi. “ … lasa, ba, ca exagereaza astia in presa.” Poate. Uneori il cunosti, alteori nu, dar de fiecare data te gandesti ca puteai fi tu. Fara exceptie, o drama publica devine personala, insa, pana la urma, ca el sunt multi de care nu stie nimeni.
Nu putem sa controlam nimic, uneori nici balonul, cu atat mai putin neplacerile vietii. Un cutremur, un tsunami, un viraj mai strans, un kamikadze la prima vedere pritenos, sau o saritura anapoda la cap si totul se rezuma, cel mult, la o stire pe TV. Poate sunt patetic, nu stiu, cred ca nu ma pricep sa tratez tragedii umane. In astfel de situatii am o iscusinta innascuta sa tac si sa ma uit ca prostu’. Faptul ca, totusi, incerc sa zic ceva inseamna ca exista speranta, insea
