„Numele meu este Benjamin R. Ford şi vă scriu pentru a solicita restituirea sumei de 392 de dolari şi 68 de cenţi.

Staţi, că nu e bine: solicit e prea politicos şi eufemistic, mă gândesc, prea diplomatic şi britanoid, un cuvânt care se postează pe pagină cu băţoşenia cuiva care ar încerca să menţină în echilibru o nucă pe-o bucă. Dar ce tot zic eu aici? Cuvintele nu au buci! Dragi American Airlines, mai degrabă pretind să mi se restituie suma de 392 de dolari şi 68 de cenţi. Pretind pretind pretind.” (p. 8) Cu aceste vorbe ale protagonistului începe romanul Dragi American Airlines al lui Jonathan Miles. Povestea e aparent simplă. Un american între două vârste pleacă pentru a lua parte la nunta fiicei lui pe care nu o mai văzuse din adolescenţă. Aşadar avem de-a face cu o relaţie tată- fiică problematică (sau, pe englezeşte, farged up). La aceasta se adaugă o nouă bătaie de cap – fiica nu se mărită cu un bărbat ci este lesbiană – prilej de umor nebun şi ironie fină la nivelul microscopic al textului (se uită greu lungile meditaţii ale tatălui bulversat despre cine va fi bărbatul şi cine femeia în proaspăta familie) şi de critică socială la nivel macroscopic. Şi, pentru a se respecta întru totul vechea zicală potrivit căreia o nenorocire nu vine niciodată singură, Benjamin R. Ford se pomeneşte că pierde avionul, fără un motiv evident. Cursa lui este amânată pe termen nedeterminat, omul se pomeneşte captiv într-un terminal aviatic, fără niciun control asupra viitorului său apropiat. Şi astfel, plictisit, nervos şi mai ales frustrat, protagonistul începe să scrie o lungă scrisoare adresată companiei American Airlines în care îngrămădeşte năvalnic bucăţi de biografie, flux al conştiinţei, digresiuni, divagaţii şi chiar un roman în roman (pretextul este că personajul tocmai traducea o carte).

Avem astfel o poveste clasică în ramă – poate prea evidentul cad