O nouă premieră a Baletului Operei Naţionale Bucureşti a reunit, în aceeaşi seară, lucră rile a două personalităţ i distincte ale coregrafiei mondiale, americanul de origine georgiană, George Balanchine, şi cehul stabilit de mult timp în Olanda, Jiři Kylián.

Piesele alese din creaţia lor se situează calendaristic la o distanţă de cinzeci şi cinci de ani, dar nu timpul le distanţează cel mai mult ci faptul că ele aparţin unor creatori care au o înţelegere diferită asupra relaţiei dintre muzică şi mişcare şi un mod cu totul deosebit de a modela mişcările corporale, care se ivesc din magma propriilor idei.

Seara de balet, prezentată de curând pe scena Operei Naţionale Bucureşti, a cuprins în prima parte două piese de George Balanchine, montate în premieră în România, în urmă cu un an, Vals fantezie pe muzică de Mihail Ivanovici Glinka şi Serenada de Piotr Ilici Ceaikovski – ambele prinzând viaţă în cel mai curat spirit al creaţiei lui Balanchine, întrucât acurateţea lor a fost garantată de Paul Joseph Boos, reprezentantul Trustului George Balanchine, care le-a remontat la Bucureşti – iar în a doua parte lucrarea Falling Angels, aparţinând unuia dintre cei mai apreciaţi coregrafi contemporani, Jiři Kylián. Şi în acest din urmă caz este vorba de prima montare a unui balet al acestui coregraf pe o scenă românească, iar acurateţea stilului acestuia a fost asigurată de asistenta sa, Nancy Euvering, care a lucrat îndelung cu dansatoarele Operei bucureştene.

Valsul fantezie, creat în 1953, dar mai ales Serenada, a cărei premieră mondială a avut loc în 1934, pun în valoare, în continuare, cu toată prospeţimea, concepţia lui Balanchine şi stilul acestui mare muzician-coregraf, ale cărui lucrări sunt o transpunere în plastică corporală vie nu numai a spiritului unei muzicii, dar şi a temelor şi a orchestraţiei ei. Cu delicateţe şi multă poezie, corpurile da