Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVALON. Cu amărăciune despre popor şi stat

Publicat in Observator Cultural, vineri 20 mai 2011 ·

Începînd cu lansarea la apă a pozitivismului istoriografic s-a produs treptat o mutaţie la nivelul sensibilităţii specialiştilor în domeniul studierii trecutului. Dacă, pînă atunci, în mai toate epocile s-a acordat o atenţie specială izvoarelor narative, deodată nevoia de precizie la nivelul informaţiei istorice a făcut ca expertului în epoci revolute să i se pară mai ofertant documentul oficial. Experienţa istorică a comunismului românesc a arătat oricui era pregătit să o vadă că pînă şi rapoartele cele mai solemne, elaborate la cererea dictatorului, erau falsificate cu complicitatea mai multor instanţe de decizie ierarhic ordonate, astfel încît, de pildă, rezultatele producţiei agricole la hectar sau tonajul de fontă pe cap de locuitor să pară substanţial crescute în raport cu realitatea din teren. Şi asta în condiţiile în care diverse parafe, numere de ordine şi semnă-turi cu greutate garantau adevărurile înscrise pe hîrtie. Obiceiul a dăinuit pînă astăzi, după cum rezultă din neclarităţile semnalate de FMI în raportul de curînd remis acestui for de către autorităţile noastre actuale, fapt care a determinat organismul internaţional menţionat să treacă la verificări riguroase, menite să evidenţieze punctele slabe ale evaluării iniţiale. Sînt numai nişte exemple care pun în lumină necesitatea de a contrabalansa textele – standardizate sau nu – ale documentului oficial cu evaluările subiective ale diverşilor martori şi participanţi la istoria unei epoci. Fără asemenea posibilităţi de control, istoricul se poate trezi că patinează în gol, devenind fără voie autor de ficţiuni. Cu asemenea gînduri am parcurs – cu întîrziere – paginile filozofului C. Rădulescu-Motru (1868 - 1957) din ciclul de mărturisiri Revizuiri şi adăugiri. 1943 (vol. I, Bucureşti, Editura Floarea Darurilor, 1996, 272p.), bogate în notaţii dintre cele mai felurite, care îmbogăţesc indubitabil

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român din Israel a rămas fără casă în urma atacurilor lansate de Iran – „Totu-i praf și pulbere, toată strada noastră”

Ziua Constanta acum 3 ore
Un român stabilit în orașul Rehovot, în centrul Israelului, a rămas fără casă în urma atacurilor cu rachete lansate din Iran. Exploziile au fost devastatoare, iar întreaga locuință a fost redusă la ruine. Mărturia românului, transmisă în exclusivita

Doi soți ucraineni, prinși la granița cu România că ascundeau 1,4 milioane de dolari. Cum au încercat să intre în România

HotNews acum o ora
Doi soți care au încercat să intre în România din Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret au fost descoperiți având ascunși pe corp 1,4 milioane de dolari, întreaga sumă fiind reținută în vederea continuării cercetărilor, potrivit unui c

VIDEO Incendiu de amploare la acoperişul unui bloc din Slatina. Peste 20 de persoane evacuate

HotNews acum o ora
Acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Slatina a fost cuprins, duminică, de un incendiu. Aproape 30 de persoane s-au evacuat ori au fost evacuate de către pompieri, transmite ISU Olt, citat de News.ro. Focul care a cuprins acoperişul unui b

Noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, internat la ATI

HotNews acum o ora
Starea de sănătate a lui Ion Iliescu este stabilă sub tratament, inclusiv cu administrare de oxigen, a informat duminică Spitalul „Agrippa Ionescu” din Capitală, unde fostul preşedinte al României se află internat de luni, conform News.ro. Potrivit

Tragediile se țin lanț în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un accident aviatic s-a produs duminică în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării. La bord se aflau șase persoane, relatează știripesurse.ro. Un elicopter care transporta șase persoane s-a prăbușit duminică în statul nordic indian Uttarakh

Șeful unui ocol silvic, rănit de un urs care pe care încerca să-l împuște după ce anterior provocase pagube în gospodării

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful unui ocol silvic din judeţul Argeş a fost rănit, duminică, de un urs care anterior a provocat pagube în gospodării din localitatea Corbi, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vi

Poliţia de Frontieră - Suma de 1,4 milioane de dolari, descoperită la un cuplu de ucraineni, la Vama Siret. Banii, care erau ascunşi pe corp, au fost reţinuţi

News.ro acum o ora
Suma de 1,4 milioane de dolari a fost descoperită la un cuplu de ucraineni, la Vama Siret. Banii, care erau ascunşi pe corp, au fost reţinuţi, anunţă duminică Poliţia de Frontieră, precizând că cei doi au fost amendaţi cu câte 15.000 de lei fiecare.

Incendiu uriaș la groapa de gunoi de lângă orașul Galați. Intervin pompierii

Mediafax acum 3 ore
Flăcările au apărut în noaptea de sâmbătă spre duminică. ISU Galați a anunțat că pompierii gălățeni au fost alertați cu privire la un incendiu izbucnit la groapa de gunoi din Șendreni. Inițial, la fața locului au fost trimise două autospeciale de st

Două baloane cu aer cald s-au prăbușit în Turcia. O persoană a decedat și mai multe sunt rănite

Ziua Constanta acum o ora
O tragedie s-a produs duminică în centrul Turciei, în apropiere de spectaculoasa vale Ihlara, în provincia Aksaray. Două baloane cu aer cald, folosite pentru turism, s-au prăbușit, provocând moartea unei persoane și rănirea altor 19, potrivit presei

Coloană de maşini de peste 3 km la ieşirea din România spre Bulgaria, la Giurgiu - FOTO

News.ro acum 4 ore
Şoferii care trec graniţa spre Bulgaria, pe la punctul de trecere al frontierei Giurgiu-Ruse, aşteaptă în coloană pe o distanţă de aproximativ 3 km, pentru a traversa Podul Prieteniei. Timpul de aşteptare este de câteva zeci de minute, în condiţiile

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

26°
dum.

14°/26°
lun.

18°/25°
mar.

19°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

15°/29°