Pe la 1980, de fapt fenomenul a început cu doi-trei ani mai înainte, în jurul revistelor şi al cenaclurilor studenţeşti din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara etc., extinzîndu-se repede şi în oraşe fără universităţi, circa 120 de tineri băteau la porţile poeziei. Dacă îi adăugăm şi pe cei care băteau la uşile altor genuri literare – proză, critică şi istorie literară, eseu etc. – , trecem binişor de vreo 250, apropiindu-ne de 300. Plecînd de la extinsul contingent poetic, fenomenul avea să fie numit de critica literară „generaţia 80“, după ce fuseseră încercate şi alte denumiri, precum „noul val“, „noua direcţie“, „generaţia în blugi“ etc. În ce priveşte poezia, Ion Bogdan Lefter, într-o carte scrisă la jumătatea deceniului al nouălea, dar apărută recent, s-a dovedit un profet bun – din cei peste 120 de aspiranţi, puţin peste 20 chiar au rămas în literatură, unii ca autori de top. Dincolo de afinităţile mele posibile cu autorii de acelaşi gen, eu sînt bucuros mai ales că au rămas patru poete, „cvartetul de Doamne“ al generaţiei mele: Mariana Marin, Marta Petreu, Magda Cârneci – care a semnat pînă în 1990 Magdalena Ghica – şi Mariana Codruţ, colega mea de „copilărie lirică“ din mediul revistelor studenţeşti ieşene – Dialog şi Opinia studenţească – şi de la Cenaclul Junimea găzduit de venerabila Casă Pogor, păstorit la vremea aceea de remarcabilul critic de poezie Daniel Dimitriu. Despre această excepţională poetă voi scrie astăzi, dacă tot am participat sîmbătă la lansarea amplei sale antologii poetice publicate de Călin Vlasie la Editura Paralela 45. Mariana Codruţ a debutat cu volumulMăceşul din magazia de lemne (1982) şi a mai publicat încă cinci volume de poezie: Schiţă de autoportret (1986), Tabieturile nopţii de vară (1989), Existenţă acută (1994), Blanc (2000),Ultima patrie (2007). Autoare plurivalentă, precum mulţi dintre membrii generaţiei mele, Mariana Co