Imaginea Bucureştiului reflectă traiectoria birocratică anevoioasă şi deseori coruptă pentru autorizarea noilor construcţii. Haosul este generat în mare parte de sistemul deficitar de aprobare a construcţiilor la ghişeele primăriilor de sector şi la cea a Capitalei.

Orice lucrare majoră ce urmează să fie ridicată în Capitală are nevoie, potrivit Legii 50/1991, de o autorizaţie de construcţie, un act eliberat de primăria de sector care prevede termenii de amplasare, proiectare, executare şi funcţionare a viitoarelor construcţii.

Acest lucru presupune însă o documentaţie consistentă care să reflecte în detaliu modificările ce urmează să fie făcute unui imobil sau unei zone. De asemenea, procedura presupune numeroase demersuri pentru obţinerea zecilor de avize şi certificate necesare din partea diferitor comisii şi instituţii. Autorizaţiile de construcţie se emit fie de către primarul de sector, fie de către primarul general al municipiului Bucureşti, în funcţie de tipul de investiţie şi, mai ales, de locul în care urmează să se efectueze lucrarea.

Între PUZ şi PUG

Primarii de sectoare pot da autorizaţii pentru orice fel de lucrări din sectorul lor, atâta timp cât acestea nu sunt lucrări mari ce ar putea intra în atribuţiile Primăriei Capitalei.

În funcţie de tipul de construcţie, legea prevede ca pentru autorizaţie, dosarul să conţină şi avize pentru racordarea la reţelele de utilităţi, la cele de căi de comunicaţii, pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, apărare civilă, protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei.

Pentru lucrările de anvergură poate fi cerut un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care reprezintă o parte de detaliu din Planul Urbanistic General (PUG). Acesta stabileşte regulile de construcţie pentru o anumită zonă. În cazul în care o construcţie depăşeşte mărimea celorlalte clădiri din zonă, sau nu se pretează regulilor