Constănţeanul Ionuţ Cristea, primul absolvent român al Academiei Gărzii de Coastă Americane, din Connecticut, a fost felicitat de preşedintele SUA Barack Obama, scrie cotidianul local The Day. De asemenea, Cristea este unul dintre cei doar doi absolvenţi străini din acest an ai Academiei.
Obama, care în timpul discursului s-a aşezat chiar în faţa drapelului României, i-a lăudat pe cadeţi pentru că au ales să-şi dedice viaţa serviciului militar şi le-a spus că intră într-o lume foarte periculoasă, unde e nevoie mai mult ca oricând de Garda de Coastă.
Preşedintele a declarat că nu vrea să discute despre politică, aşa cum au făcut predecesorii săi, care s-au folosit de speech-ul de absolvire pentru a anunţa noile măsuri pe care urmau să le ia. Obama s-a concentrat pe cei 228 de absolvenţi, printre care şi un român.
Preşedintele le-a amintit cadeţilor care este misiunea lor: să salveze vieţi, să colaboreze cu omologii lor din străinătate şi să ţină drogurile departe SUA. Singurul moment în care Obama şi-a "reamintit" de performanţele administraţiei sale a fost când a spus că "liderul terorist care a provocat atentatele din 11 septembrie nu va mai ameninţa SUA niciodată". Momentul a fost răsplătit cu ropote de aplauze din partea absolvenţilor.
Vezi mai jos întregul discurs al lui Obama la Academia din Connecticut, ţinut în faţa steagului României.
Constănţeanul Ionuţ Cristea, primul absolvent român al Academiei Gărzii de Coastă Americane, din Connecticut, a fost felicitat de preşedintele SUA Barack Obama, scrie cotidianul local The Day. De asemenea, Cristea este unul dintre cei doar doi absolvenţi străini din acest an ai Academiei.
Obama, care în timpul discursului s-a aşezat chiar în faţa drapelului României, i-a lăudat pe cadeţi pentru că au ales să-şi dedice viaţa serviciului militar şi le-a spus că intră într-o lume