Fostul şef al clubului din Moldova a cheltuit zeci de milioane de dolari pentru a urca echipa în prima divizie, unde a rezistat numai două sezoane, în plină Cooperativă: istorii savuroase cu arbitrii şi cu jucătorii, pe care voia să-i plătească regeşte
La sfîrşitul anilor '90, un preşedinte din zona Moldovei, Nicolae Puiu, la Oneşti, devenea unul dintre personajele cele mai suculente şi controversate ale campionatului. A stat cu echipa în prima ligă timp de două sezoane, 1998-2000, dar poveştile din jurul său, cu mulţi bani, "prietenii" cu arbitrii, suspiciuni de blaturi sau tentative de corupţie, l-au mutat pentru totdeauna în folclorul Ligii I.
Puiu, 64 de ani, s-a stins joi dimineaţa la Iaşi, comă diabetică urmată de infarct, dar în urma lui rămîne istoria unui om care şi-a îndeplinit un vis nebunesc: să joace în prima divizie cu o echipă mică, înfiinţată abia în 1994. Dar desfiinţată în 2003, la un an după plecarea lui Puiu, avînd datorii de peste 70 de miliarde de lei vechi la bugetul de stat.
Avere făcută în Libia şi îngropată lîngă un copac
Înainte de Revoluţie, omul a lucrat aproape zece ani ca şef de coloană în Libia şi Irak: construcţii şi afaceri cu utilaj greu. Adusese în ţară peste două milioane de dolari, iar legenda spune că mare parte dintre aceştia îi îngropase la rădăcina unui copac, pentru a nu-i fi confiscaţi de autorităţile comuniste! I-a scos la lumină abia după '89, i-a înmulţit şi i-a folosit pentru a duce Oneştiul pe harta primei divizii fotbalistice, după un baraj tensionat cu Extensiv Craiova.
Clubul din oraşul Nadiei oferea atunci contracte care-l plasau între primele cinci din D.A.: un jucător cîştiga şi 60.000 de dolari pe sezon, bani care se mai dădeau în acel moment doar la Steaua, Dinamo, Rapid şi FC Argeş. Primele erau şi ele consistente: 500 de dolari acasă, 1.500 în deplasa
