Globalizarea nu înseamnă doar outsourcing şi restaurante fast-food în franciză, cu toate că acestea sunt lucrurile pe care le vedem şi de care ne lovim la tot pasul. Mai importantă însă este universalizarea conceptelor, a ideilor, a ştiinţei. Sub umbrela tot mai largă a limbii engleze, adoptată din necesitatea unui limbaj comun, ştiinţa circulă de la un capăt la celălalt al „satului global“, trece graniţele politice, barierele culturale şi orice alte obstacole lipsite de relevanţă. Totul în sensul progresului continuu, care nu mai poate fi obţinut decât prin colaborări tot mai largi, inter- şi multidisciplinare. (...)

Globalizarea nu înseamnă doar outsourcing şi restaurante fast-food în franciză, cu toate că acestea sunt lucrurile pe care le vedem şi de care ne lovim la tot pasul. Mai importantă însă este universalizarea conceptelor, a ideilor, a ştiinţei. Sub umbrela tot mai largă a limbii engleze, adoptată din necesitatea unui limbaj comun, ştiinţa circulă de la un capăt la celălalt al „satului global“, trece graniţele politice, barierele culturale şi orice alte obstacole lipsite de relevanţă. Totul în sensul progresului continuu, care nu mai poate fi obţinut decât prin colaborări tot mai largi, inter- şi multidisciplinare. Imaginea romantică a cercetătorului desprins de societate, eremit retras în laborator sau în bibliotecă, rupt de lume, mai este valabilă doar în filme. Racordarea la fluxul continuu de informaţii este condiţia sine qua non a atât de doritului progres. Desigur, s-a ajuns la un adevărat asalt informaţional, iar sursele utilizate trebuie nu doar să poată oferi accesul la ultimele noutăţi, ci şi garanţia că standardele de calitate a informaţiei sunt respectate. Odată îndeplinite aceste condiţii, publicaţiile pot deveni relevante, adică preluate, citate, luate în seamă de alţi cercetători. Sau nu. Realităţile globale nu a