Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Prinţul Charles, deranjat de numărul mare de jurnalişti români care nu l-au scăpat din ochi

Publicat in Adevarul, vineri 20 mai 2011 ·

Aflat într-o vizită privată în România, prinţul Charles al Marii Britanii s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc. Moştenitorul tronului Regatului Unit s-a arătat uimit de numărul mare de ziarişti prezenţi la rândul lor la reuniunea cu oficialii române, dar şi deranjat că aceştia încercau să înregistreze conversaţia lor neoficială.

Prinţul Charles s-a întâlnit, vineri, mai întâi cu preşedintele Băsescu, la Palatul Cotroceni, şi ulterior cu premierul Emil Boc, la Palatul Victoria. Numărul mare de jurnalişti prezenţi la ambele întrevederi l-au deranjat pe oficialul regal.

Mostenitorul tronului Regatului Unit chiar l-a întrebat pe şeful Executivului dacă ziariştii sunt aceiaşi cu cei de la Palatul Cotroceni, şi i-a atras acestuia atenţia că jurnaliştii încearcă să înregistreze şi conversaţia lor neoficială. "Nu, nu sunt aceiaşi jurnalişti, nu sunt cei de la Preşedinţie", i-a răspuns premierul.

Nici numărul mare de camere video nu l-au lăsat indiferent pe prinţul Charles, care s-a declarat nemulţumit de faptul că acestea sunt focalizate permanent asupra sa.

La poza oficială, Charles i-a atras atenţia primului-ministru că ziariştii chiar încearcă să înregistreze şi conversaţia lor neoficială, relatează Mediafax. "Au îndreptat microfoanele spre noi", l-a atenţionat Prinţul Charles pe premierul Emil Boc.

Protocolul de la Palatul Victoria a încercat să ţină presa cât mai departe de cei doi, jurnaliştii asistând la începutul discuţiei oficiale din spatele unui cordon amplasat la câţiva metri, fără să poată auzi dialogul dintre Charles şi Emil Boc.

FOTO: presidency.ro

Cu o oră înainte să ajungă la sediul Guvernului, prinţul Charles a fost primit la Palatul Cotroceni, unde preşedintele Traian Băsescu i-a spus, râzând, că toată lumea ar vrea să-l întrebe de prinţul William.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 18 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 28 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 32 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 51 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 44 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 58 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°