7.192 de firme au intrat în insolvenţă în primele patru luni ale anului în curs, în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, în timp ce numărul societăţilor care şi-au suspendat activitatea a ajuns la 8.627, cu 68% mai puţine decât în primele patru luni ale anului trecut.
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în luna aprilie s-au înregistrat 2.110 insolvenţe, în scădere uşoară, faţă de martie, când s-a atins un maxim de la începutul anului, cu 2.198, faţă de 1.243 în ianuarie şi 1.650 în luna februarie, arată datele ONRC.
La fel ca în trecut, cele mai multe firme care au apelat la procedura insolvenţei au fost cele din domeniul comerţului, urmate de cele din industria prelucrătoare şi de cele din sectorul construcţiilor.
Distribuţia pe judeţe poziţionează Bucureşti pe primul loc după numărul firmelor care au nu au mai avut fonduri pentru a-şi achita datoriile, cu 691 de firme, fiind urmat de Dolj - 573 şi Constanţa - 489.
În perioada analizată au fost înmatriculate 42.431 de firme noi, faţă de 37.947 în intervalul similar din 2010.
În România erau înregistrate la sfârşitul lunii aprilie peste 895.000 de firme.
Anul trecut numărul insolvenţelor a ajuns la 21.692, puţin peste nivelul înregistrat în 2009, când 19.894 de companii au intrat în incapacitate de plată.
În primele patru luni ale anului trecut, au intrat în insolvenţă 7.820 de firme şi şi-au suspendat activitatea 26.843 de societăţi.
Potrivit unui studiu realizat de Coface luna trecută, scăderea numărului de insolvenţe înregistrat în primul trimestru al anului curent comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut poate fi şi un semnal al faptului că majoritatea firmelor slab competitive au fost deja eliminate, urmând o perioadă de consolidare a pieţei şi a concurenţei între agenţii economici. Cu toate acestea, compania s-a a