Matei Haidu a fost condamnat la două luni de închisoare cu suspendare, pentru încălcarea procedurii de a anunţa autorităţile irlandeze unde locuieşte. Ulterior, instanţa a acceptat că a fost vorba despre o neînţelegere atunci când a fost trecut în evidenţe ca neavând domiciliu după ce a ajuns în Irlanda de Nord.
Românul, în vârstă de 39 de ani, a fost acuzat că nu a anunţat poliţia care este adresa sa, într-o perioadă rezonabilă de timp.Bărbatul a venit în Irlanda de Nord anul trecut şi ar fi trebuit să figureze în registrul naţional al agresorilor sexuali până în februarie 2011. Autorităţile irlandeze nu au precizat ce infracţiune a comis Haidu.
Avocatul apărării a precizat în faţa instanţei că românul nu are domiciliu, însă că poate da adresa băncii pe care locuieşte. Judecătorul a acceptat propunerea apărării şi i-a dat bărbatului doar o pedeapsă cu suspendare.