07. Visul de-a familia Lucrurile începeau să prindă corporalitate din ce în ce mai mult, dar eu vreau să visez mai departe. Îmi dau seama că m-am trezit, simt greutatea plăpumii peste mine, aud din ce în ce mai clar maşinile care trec pe strada noastră, dar strîng ochii, mă-ncordez şi-ncerc să mă gîndesc mai departe, să-mi înnod singur visul de unde a început să se dilueze. Nu merge, mă simt din ce în ce mai treaz, percep fiecare senzaţie din ce în ce mai acut. Arunc plapuma de pe mine şi mă ridic brusc din pat. Încep să cotrobăi prin sertar după agenda mea vişinie. Chitanţe, facturi, brichete, jetoane, hîrtii mototolite, prezervative, cărţi de vizită... Aşa, agenda. O scot de sub mormanul de hîrţoage şi iau un pix de pe birou. M-aşez din nou în pat şi deschid la-ntîmplare. Am în faţă o foaie albă. Scot capacul pixului cu dinţii şi-ncep să notez: Mănînci un iaurt pe colţarul din bucătărie. Iaurt cu caise. Cu linguriţa ştergi marginile paharului, din obişnuinţă. Micul aparat de radio anunţă ora 2 şi o zi specială pentru toţi. N-ai nici un fior, te uiţi în gol, ceva cozonac pe masă, nu-i mare nebunie, asta-i foarte bine. Cu cîteva ore în urmă, priveai pe geamul mansardei cum, la miezul nopţii, zeci de luminiţe treceau prin bezna străzii, mereu grupate, mereu în aceeaşi direcţie. Tu nu te-ai dus la Înviere, chiar dacă Ada spunea că nu simte că-i Paştele, că bărbatul trebuie să aducă lumină în fiecare casă şi taca-taca taca-taca, alte poveşti de-astea. Ai încercat să-i explici, deşi îţi era lene să vorbeşti despre convingerile tale religioase, despre preoţi poponari şi alcoolici. Ţi se părea penibil. Toată hărmălaia te agasa. Pentru tine, care n-ai făcut nimic, nu te-ai rugat, nu te-ai abţinut de la nimic, nu are cum să existe o bucurie a Învierii. Te gîndeşti că, oricum, aşa ceva nu există. În toată perioada asta, tu n-ai mişcat un deget, un gînd, o stare. Pe tin