Veniturile unui pediatru român se rotunjesc practicând medicina atât în România, cât şi în Vest: în timpul săptămânii lucrează într-un spital românesc, în unele week-end-uri, face gărzi în spitalele belgienilor. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

A fost o noapte lungă. De asta şi cafeaua pe care o bea la prânz medicul Irina H., de la un spital judeţean din Moldova, tot lungă trebuie să fie. Dar îndoită cu apă, pentru că şi medicii trebuie să doarmă după oboseala unei gărzi începută duminică şi sfârşită luni, la prânz.

E oboseală mare. Dar Irina găseşte energia să povestească clar, coerent, ce înseamnă să fii specialist în Pediatrie în România. E genul de doctor de care nu ai fi surprins dacă îl vezi prin secţiile de copii cu vreun ursuleţ de pluş atârnat de stetoscop. Uneori, o poţi vedea trecând prin salon îmbrăcată în vreo bluză haioasă sau purtând codiţe în păr, spunând glume micilor pacienţi, împietriţi de spaimă sub albul spitalelor româneşti.

Medicul Irina H. mai e ceva. E un om "călit" prin clinici străine. A lucrat ani de zile în Belgia, în spitale bine dotate, pline de reguli bine puse la punct şi învăluite de calmul care apare când ştii că ai la îndemână tot ce oferă medicina modernă.

Acum s-a întors acasă, unde, de multe ori, unui medic normal îi vine să-şi ia câmpii. Aplică însă, ca un fel de asigurare, un sistem ciudat de muncă. "Sunt cu un picior în Belgia", spune zâmbind. O dată la două luni, când belgienii o cheamă, Irina lasă deoparte spitalul românesc şi, în zilele ei libere, ia avionul ca să facă gărzi de week-end în Belgia.

Medicul Irina H. preferă anonimatul când povesteşte cum a devenit "navetist" în Belgia. Pentru că, spune ea, în România rişti ca oamenii să te judece din orice. Oricum, iese o sumă frumuşică pentru trei zile de muncă printre străini. Şi mai capătă ceva ce nu poţi cumpăra cu bani: