Cele şase românce de pe tabloul principal şi-au aflat adversarele la Roland Garros. În ordinea tabloului, situaţia este următoarea:
În primul sfert se află Irina Begu şi Simona Halep. Begu o va avea ca adversară în primul tur pe franţuzoaica Aravane Rezai. Cele două nu s-au întâlnit niciodată. Dacă Irina va câştiga, în turul secund ar putea să o cu favorita 13, Svetlana Kuzneţova.
Halep va debuta contra rusoaicei Alla Kudriavţeva. Cele două au jucat împreună o singură dată, meci pe care jucătoarea nostră l-a câştigat. Dacă se va impune va juca în turul secund să joace, cel mai probabil, contra finalistei de anul trecut, australianca Samantha Stosur, cap de serie numărul 8.
În al doilea sfert se află doar Edina Gallovits-Hall. Aceasta va juca în primul tur contra nemţoaicei Angelique Kerber. În singurul meci pe care l-au disputat până acum, jucătoarea din Germania s-a impus. Dacă va câştiga, românca ar putea juca cu rusoaica Nadia Petrova, a 26-a favorită.
În al treilea sfert de tablou se află Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru. Sorana o va înfrunta pe Pati Schnyder. Românca conduce cu 1-0 la victorii în faţa elveţiencei. Dulgheru va juca în compania jucătoarei din Spania, Laura Pous-Tio. Cele două nu s-au întânit niciodată. Care, din păcate, ar putea juca una împotriva celeilalte în turul secund.
În ultimul sfert se află Monica Niculescu, care va juca în manşa inaugurală contra celei de-a 16-a favorite, belgianca Yanina Wickmayer. Belgianca conduce cu 1-0 la întâlniri.