Colectivizarea agriculturii şi foametea care a urmat au respectat tiparele folosite în URSS pentru a distruge societatea tradiţională.

Colhozurile şi sovhozurile sovietice erau etalonul a ce avea să fie agricultura României în viziunea liderilor comunişti aterizaţi la Bucureşti de la Moscova sau a celor autohtoni, şcoliţi şi ei în URSS. Iată de ce, la 3-5 martie 1949, partidul, atotputernic şi conducător, a decretat trecerea la colectivizarea agriculturii. Şi cum se grăbeau, chiar în vara aceluiaşi an, 1949, în iulie, au inaugurat, cu fast şi veselie, primele cinci gospodării agricole colective, cum le-au zis la început. Denumirea de cooperativă a fost adoptată ulterior.

Metode diabolice

Iar până atunci, ca să-i determine pe ţărani să se înscrie în Gospodării Agricole Colective (G.A.C.-uri), liderii comunişti au folosit tot felul de metode de constrângere, care de care mai ticăloase: cote de stat la toate produsele: legume, cereale, carne, ouă, lapte etc. Nu aveai, trebuia să cumperi de la cei care aveau, altfel făceai puşcărie. Apoi, ca să nu te sustragi de la uiumul pentru treierat au fost interzise batozele introduse în gospodăria ţăranului şi au fost „inventate" ariile amenajate la marginea fiecărui sat. Acolo trebuia să-ţi duci recolta de grâu sau orz ori secară, pentru că acolo stăteau cerberii statului cu cântarul, să-ţi ia cota parte din ceea ce ai muncit şi strâns.

Apoi, tot ca un preambul, s-a dus o activitate intensă de propagandă pentru a te înscrie în întovărăşirile agricole, acţiunea motivându-se cu necesitatea ogoarelor unite pentru un randament bun al tractoarelor, apărute tot atunci de la „Tractorul" Braşov, ceea ce a permis înfiinţarea de staţiuni de maşini şi tractoare în toate zonele ţării.

Toate măsurile dure au încojurat ţăranul român ca într-o ambuscadă materială din care nu mai avea cum să scape. Pentr