Cancelarul Angela Merkel a calificat drept "impresionant" apelul lui Barack Obama la un acord de pace pentru Orientul Mijlociu în baza graniţelor din 1967, conform NewsIn.
Merkel speră în reluarea rapidă a discuţiilor dintre Israel şi palestinieni, iar Berlinul este de părere că baza pentru discuţii ar trebui să fie graniţele din 1967, potrivit dpa.
"A face nimic nu trebuie să fie o opţiune", a spus un purtător de cuvânt.
Ministrul de externe, Guido Westerwelle, a declarat că discursul lui Obama a indicat determinarea de a ajuta la trasarea unui proiect de pace mai ambiţios.
Preşedintele american Barack Obama a exprimat joi, într-un discurs consacrat Orientului Mijlociu, susţinerea SUA pentru un viitor stat palestinian, în interiorul graniţelor de dinainte de războiul din 1967. În trecut, Statele Unite au susţinut neoficial soluţia cu două state la conflictul israeliano-palestinian, în graniţele dinainte de războiul de 44 de ani, în cursul căruia Israelul a cucerit Cisiordania, Fâşia Gaza, Platoul Golan şi Peninsula Sinai.
În discursul de joi, Obama a devenit primul preşedinte care susţine oficial această politică, dar admite şi necesitatea unor modificări, prin procesul de negociere, datorită condiţiilor de pe teren.
"Statele Unite consideră că negocierile ar trebui să ducă la două state, cu graniţe permanente palestiniene cu Israelul, Iordania şi Egiptul şi graniţe permanente israeliene cu Palestina", a spus Obama în încheierea discursului său de 45 de minute, în cursul căruia a analizat schimbările politice şi sociale din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
"Considerăm că graniţele Israelului şi Palestinei ar trebui bazate pe liniile din 1967, cu teritorii schimbate în baza unui acord reciproc, pentru ca graniţe securizate şi recunoscute să fie stabilite pentru ambele state", a adăugat preşedintele american.
Poziţia sa