Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Aşa-i la Şenchea!“

Publicat in Buna ziua Fagaras, vineri 20 mai 2011 ·

Nu mai este mult până când elevii de clasa a VIII a vor deveni liceeni, de aceea acum este momentul să se hotărască unde vor merge mai departe. În acest sens, cei de la Grupul Şcolar Doctor Ioan Şenchea au organizat un spectacol pentru a le arăta posibililor colegi ce avataje au dacă vor alege să înveţe la acest liceu.

Mare agitaţie mare la Casa Municipală de Cultură. Încă de la primele ore ale dimineţii de vineri, 20 mai, liceenii de la Şenchea au început pregătirile pentru a-şi primi oaspeţii aşa cum se cuvine. Este vorba de viitorii absolvenţi de gimnaziu. Astfel elevii de clasa a VIII a de la toate şcolile din Făgăraş au fost întâmpinaţi încă de la intrarea în Casa Municipală de Cultură cu o expoziţie de fotografii dar şi cu tot felul de materiale informative legate de studiu la Grupul Şcolar Doctor Ioan Şenchea.

„Vineri, 20 mai, am pus în scenă două spectacole, primul pentru elevii claselor a VIII a şi cel de-al doilea pentru elevii noştri. A mai trecut un an sunt foarte bucuroasă că am din nou ocazia să muncesc cu nişte copii extraordinari şi extrem de talentaţi. Am pregătit alături de ei scenete, parodii, am dansat, am cântat, a fost multă voie bună şi sperăm să fie nemaimpomenit de bine“, a declarat unul dintre organizatorii spectacolului, profesorul de limba engleză, Andreea Bota.

Ei au fost invitaţi apoi în sala de spectacol, unde au putut urmări o serie de scenete amuzante.

Acest spectacol a fost organizat în cadrul Zilelor Şenchea, o manifestare care a cuprins activităţi pe tot parcusrul săptămânii şi care se va finaliza mâine cu constituirea Clubului Absolveţilor Şenchea, jocuri şi concursuri distractive, un meci de fotbal disputat între elevi şi cadre didactice dar şi cu o disctoecă în aer liber.

(Iulia Grecu)

Nu mai este mult până când elevii de clasa a VIII a vor deveni

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezolvare subiecte Română Evaluarea Națională 2025. Cum au rezolvat elevii cerințele la Română la EN 2025

HotNews acum 19 minute
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut luni proba la Română la Evaluare Națională 2025 au avut de rezolvate mai multe cerințe din două texte: „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, și „Spre Polul Nord”, de Emil Racoviță. La al doilea subiect, ei a

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum 34 minute
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum o ora
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum 46 minute
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Reforma pensiilor speciale, propusă în programul de guvernare: crește vârsta de pensionare pentru magistrați, plafonarea unor câștiguri

G4Media acum 37 minute
Programul de guvernare la care lucrează guvernul Ilie Bolojan propune și o reformă a pensiilor speciale, dar măsurile vehiculate nu prevăd o reformă de substanță. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Imp

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Sorin Grindeanu: „PSD o să fie un partener responsabil și onest”

Gandul acum 47 minute
Sorin Grindeanu a anunțat, luni, că Partidul Social Democrat o să fie un partener responsabil și onest în cadrul coaliției de guvernare. Liderul interimar al PSD a anunțat că decizia semnării acordului de guvernare a fost luată în urma unei consultă

Atac sângeros la Kiev. Rușii au lansat drone și rachete asupra capitalei ucrainene / Cel puțin cinci morți

HotNews acum 3 ore
Atacurile cu drone și rachete rusești din Kiev și din împrejurimi au ucis cel puțin cinci persoane și au rănit alte zeci, au provocat incendii în zone rezidențiale și au avariat intrarea într-o stație de metrou care servește drept adăpost antiaerian

Degajare de fum la un tren pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă. Circulația a trei trenuri, temporar afectată

Ziua Constanta acum 51 minute
Astăzi, 23 iunie 2025, CFR Călători a anunțat că, după coborârea pasagerilor, un automotor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă a înregistrat o defectare tehnică cu degajare de fum, fără a pune în pericol siguranța călătorilor, iar circula

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°