Iubitorii de natură care vor să evadeze din oraşe au mai multe variante. Locuitorii din Vestul ţării au la dispoziţie mai multe variante de relaxare, atât la munte, cât şi pe malul lacurilor Ghioroc din judeţul Arad sau Surduc, din Timiş.
Unul din judeţele cele mai dezvoltate turistic din zona de Vest a ţării este Bihorul, iar una din cele mai pitoreşti zone de aici este Remeţi, unde o noapte de cazare, într-o cameră dublă, cu baie proprie, costă 70 de lei. O cameră cu trei locuri costă 85 de lei. „Avem oferte speciale în această perioadă. Oferta «Un weekend la munte», cu două nopţi de cazare şi masă completă de vineri până duminică, costă 140 de lei pe persoană”, a spus Alina Spătărelu, proprietara unei pensiuni.
În judeţul Arad, una din principalele atracţii în această perioadă este lacul Ghioroc. Chiar dacă arădenii obişnuiesc să vină aici pentru o zi, oferta este variată după modernizarea teraselor din zonă. „Vara aceasta am investit din nou în amenajarea teraselor. Am adus mese, scaune şi umbrele noi. Sperăm ca toţi clienţii care ne calcă pragul să se simtă bine”, a spus Marian Costea, administratorul unei terase de la Ghioroc. O opţiune similară au şi timişorenii, care fug în weekend la Surduc, unde deţin viluţe sau stau la prieteni.
Alpinism şi tiroliană
În judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin principalele atracţii sunt la munte. Hunedoara propune iubitorilor muntelui un weekend în staţiunile Straja, Râuşor şi Parâng. O noapte de cazare costă între 40 şi 90 de lei, iar aici merită încercate alpinismul şi tiroliana.
O noapte de cazare în Munţii Semenic variază între 10 şi chiar 30 euro, în funcţie de buzunarul fiecăruia. O variantă de weekend este şi o excursie pe Cheile Nerei, unde preţurile sunt între 47 şi 100 de lei pe zi. (Georgiana Anghel, Iulia Tudor, Oana Bejenariu, Ana-Maria Loga)