Bursa a încheiat şedinţa de joi în stagnare, însă acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au scăzut cu 2,31%, pentru a patra şedinţă consecutiv şi s-au apropiat din nou de preţul minim înregistrat de la listare.
Atenţia investitorilor a fost axată pe titlurile FP, care au coborât cu până la 2,7% în primele 15 minute ale şedinţei. Corecţia a fost determinată de reluarea conversiilor titlurilor de despăgubire în acţiuni FP, ceea ce ar însemna că noi pachete de acţiuni vor intra la vânzare pe bursă.
Acţiunile FP au închis şedinţa la 0,507 lei, însă s-au realizat şi trei tranzacţii speciale (DEAL) la preţul de 0,505 lei, respectiv cu 2,7% sub cotaţia de miercuri.
Directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Carpatica Invest, Adrian Ciudin, crede că Fondul Proprietatea a răscumpărat din nou acţiuni în momentele în care cotaţiile au coborât spre nivelul de 0,5 lei pentru a susţine preţul.
"Se pare că au un preţ de protejat şi intră la cumpărare doar când cotaţiile se duc spre 0,5 lei/acţiune, însă apărarea acestui nivel depinde de cât de mare va fi presiunea la vânzare, pentru că la un moment dat Fondul va epuiza banii pe care îi are disponibili pentru răscumpărări. Din moment ce au fost reluate conversiile este clar că vor fi mai mulţi oameni dispuşi să vândă la preţuri mai mici. Dacă au primit acţiunile la un preţ de 0,6 lei, este posibil să fie mai dispuşi să vândă la 0,5 lei decât cei care au primit acţiunile la 1 leu înainte de listare."
Ciudin consideră că acţiunile FP se vor înscrie pe un trend ascendent doar după ce statul nu va mai avea titluri la Fond şi despăgubiţii care vor banii pe acţiunile FP primite le vor fi vândut.
"În astfel de momente, pe aceste acţiuni intră numai investitorii pe termen mediu-lung, cei care le ţin pentru minimum un an. Speculatorii nu intră acum tocmai pentru că aşteaptă să fie presiune la vânzare