Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem nevoie de o listă neagră cu firmele de consultanţă care scriu proiecte neeligibile, spun cei care au luat fonduri UE

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 20 mai 2011 ·

Elaborarea unei "liste albe" de consultanţi şi experţi în scrierea şi implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene în funcţie de rezultatele validate prin experienţă ar putea fi una dintre măsurile care să ducă la un grad ridicat de absorbţie a fondurilor europene, spun beneficiarii de proiecte şi reprezentanţii băncilor care acordă credite pentru programele finanţate de UE.

Sfatul celor care au accesat pentru prima dată fonduri europene pentru viitorii sau chiar actualii beneficiari este acela de a găsi şi a menţine aproape consultantul care a scris proiectul pentru toată perioada de implementare, pentru ca gradul de absorbţie a banilor să fie cât mai mare, au spus participanţii la conferinţa "Caravana fondurilor europene 2011 - cum vor schimba fondurile europene România?" organizată ieri de ZF la Constanţa, în parteneriat cu AMPOSDRU, autoritatea de management care gestionează fonduri europene de 4,25 mld. euro pentru resurse umane, şi cu Banca Transilvania.

Cristina Predea, directorul general al firmei BrainWave Communication, care implementează în prezent un proiect finanţat din fondurile europene pentru HR şi care are ca grup-ţintă 1.700 de persoane, spune că în cazul unui proiect european trebuie să-ţi alegi cu mare atenţie echipa de proiect, pentru că nimeni - nici auditorul, nici consultantul sau expertul contabil - nu-şi asumă responsabilitatea în cazul eventualelor probleme.

"Echipa este nucleul şi garantul realizării proiectului pentru că aprobarea proiectului e doar primul pas, iar implementarea ne omoară. Am fost în imposibilitatea de a implementa, pentru că nu am avut o relaţie cu cei care ne-au scris proiectul. Eram complet nepregătiţi când am accesat fondurile, consultantul ne-a scris nişte indicatori şi obiective care ne-au făcut să ne luăm cu mâinile de cap la momentul implementării. Lucrul cu echipa proprie de consul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 25 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 19 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°