Dorin Goga a devenit unul dintre cei mai disputaţi jucători dinLiga I, chiar dacă sezonul nu s-a încheiat încă. Timişoara s-adeclarat dispusă la negocieri după ce Gigi Becali şi-a anunţatinteresul pentru fotbalist, dar steliştii au şi o contracandidatăserioasă în acest sens: "U" Cluj!
Gigi Becali a confirmat ştirea oferită de ProSport cu trei zile înurmă, cum că Steaua îl urmăreşte pe Dorin Goga şi, după ce a spuscă va face o ofertă pentru atacant, ieri a primit şi replicaTimişoarei, clubul la care fostul clujean evoluează înprezent.
"Gogavrea «afară»"
Managerul lui Poli, Daniel Stanciu, a comentat ieri situaţia luiGoga. "Dorin e sub contract cu noi, iar acesta are un salariu mare,peste plafonul Stelei, plus că el creşte de la sezon la sezon.Oricum, dacă Steaua va face o ofertă serioasă, noi discutăm", aafirmat Stanciu. Acesta însă a dezvăluit şi care ar fi dorinţaatacantului: "Din câte ştiu eu, Goga ar prefera un transferîn străinătate".
"U" Clujîl vrea şi pe Bălan
Chiar şi în aceste condiţii, Steaua are un rival serios în cursapentru Goga. Florian Walter, patronul Universităţii Cluj, adezvăluit ieri că şi el este interesat de fostul atacant al echipeisale. "Ne dorim şi noi jucători de la Timişoara. Chiarsăptămâna trecută am câştigat un litigiu pe care-l aveam cu Goga şii-am spus să nu fie supărat, că poate vom colabora în scurttimp", a spus Walter. Acesta a mai ochit un jucător cucotă din Liga I: Tibi Bălan, care a refuzat Steaua şi care maidiscută şi cu Rapidul!
"Amvorbit cu Tibi Bălan, dar acum rămâne să ne auzim după finalulcampiona-tului, aşa este normal", Florian Walter, patron "U"Cluj
Dorin Goga a devenit unul dintre cei mai disputaţi jucători dinLiga I, chiar dacă sezonul nu s-a încheiat încă. Timişoara s-adeclarat dispusă la negocieri după ce Gigi Becali şi-a anunţatinteresul pentru fotba