Biografia şi, desigur, bibliografia istoricului literar şi memorialistului Emil Turdeanu (1911–2001) nu se cunosc cum trebuie nici la un deceniu de la trecerea sa în eternitate.
Istoricul literar Emil Turdeanu, unul dintre cei mai străluciţi discipoli ai lui Nicolae Cartojan, s-a stabilit la Paris, în anul 1948, după ce la noi se instaura o dictatură de sorginte asiatică, agresivă şi intolerantă, unde gândirea liberă era interzisă.
Specialist de anvergură europeană în domeniul vechii culturi şi literaturi, cercetând cu probitate manuscrisele slave şi greceşti din marile biblioteci ale Europei, publicând un număr remarcabil de studii, articole şi recenzii în cele mai cunoscute reviste ale exilului, Emil Turdeanu s-a impus ca o autoritate în lumea ştiinţifică şi academică.
Emil Turdeanu a manifestat, în timpul interminabilului său exil, un interes special pentru România şi cărturarii ei, pe care i-a preţuit, i-a stimulat şi, când a fost posibil, i-a ajutat în plan ştiinţific şi moral.
Literatura sa epistolară, de altfel numeroasă, cuprinde scrisori trimise lui Ştefan Ciobanu, I.C. Chiţimia, Dan Simonescu, Ovidiu Papadima, Teodor Vârgolici, Stela Toma, Nicolae Florescu, Mircea Anghelescu, Ştefan S. Gorovei, Marin Bucur şi multor altora.
Epistolele pe care le expediază istoricului şi criticului literar Marin Bucur (1929–1994) conţin note şi precizări, valoroase, despre opera sa şi cea a lui Nicolae Cartojan, precum şi câteva acide acolade despre trecerea României de la comunism la o altă societate.
Impresiile sale din anii nouăzeci, din nenorocire, se confirmă în totalitate. Intuiţiile şi premoniţiile din aceste scrisori ne urmăresc şi astăzi ca un blestem greu de acceptat.
*
94260 Fresnes, 14 mai 1990
11, Allée des Effes
Iubite domnule Bucur,
N-aduce anul... N-au adus anii ce au adus cele
