Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merge după ce a avut măduva spinării secţionată

Publicat in Jurnalul, vineri 20 mai 2011 ·

Paralizat după un accident de automobil petrecut în 2006, Rob Summers, un fost jucător de baseball, poate de acum înainte să îşi mişte şoldurile, genunchii, gleznele şi degetele de la picioare, recuperând parţial funcţiile urinară şi sexuală, potrivit unui studiu publicat în revista britanică The Lancet. Summers era paraplegic (paralizat de la brâu în jos) măduvă spinală fiindu-i secţionată. După mai multe şedinţe de antrenament locomotor în urma cărora nu s-a constatat nici o ameliorare, medicii i-au implantat în partea din jos a coloanei o unitate portabilă de electrostimulare. Astfel, partea inferioară a măduvei spinale a fost supusă unei stimulări electrice peridurale directe şi continue, a cărei intensitate a corespuns cu intensitatea acelor mesaje pe care creierul le transmite în mod normal pentru a provoca mişcarea muşchilor. Ca urmare a acestei stimulări, pacientul a putut să stea în picioare şi să meargă, asistat, pe o bandă rulantă. Mai mulţi medici de la laboratoarele de reabilitare neuronală citaţi de AFP spun că “este vorba de un nivel de recuperare funcţională fără precedent la un pacient paraplegic, în medicina accidentelor la nivelul măduvei spinale", un domeniu în care progresele sunt rare, "în ciuda multor decenii de cercetări ştiinţifice". Potrivit sursei citate, acest tip de medicină a intrat într-o nouă eră, chiar dacă noua reuşită trebuie să fie confirmată de studii viitoare.

Un caz similar cu al baschetbalistului este si al fotbalistului roman Mihai Neşu, acesta nesimţânduşi însa corpul de la gat in jos dupa ce a suferit o fractura la nivelul coloanei cervicale. Medicul formaţiei olandeze FC Utrech, Frank van Hellemond, a declarat pentru site-ul oficial al clubului unde este legitimat fotbalistul român ca Mihai Neşu poate respira singur şi poate vorbi atunci când este scos de la echipamentul ventilator, însă nu îşi simte încă picioare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 54 minute
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 41 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 36 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°