Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Nicolae Dobra, despre fratele său de la Finanţe, arestat de DIICOT: “Nu-l cred în stare să ia mită”

Publicat in Alba24, vineri 20 mai 2011 ·

Senatorul PDL Nicolae Dobra a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a vorbit cu fratele său, Ioan Dobra – fostul director adjunct al DGFP Alba, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional cercetat pentru evaziune fiscală - şi crede că este nevinovat.

Reamintim că Ioan Dobra este arestat preventiv, fiind cercetat, alături de alţi angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, de procurorii DIICOT.

Ioan Dobra a fost arestat alături de alţi trei angajaţi ai Fiscului. Aceştia sunt acuzaţi că şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, efectuând activităţi incompatibile cu funcţia deţinută, precum asigurarea de consultanţă sau prestarea de servicii şi au efectuat controale formale la societăţile invinuiţilor, toate acestea în scopul obţinerii directe sau indirecte de foloase materiale. Mai exact, aceştia au ajutat mai mulţi patroni să acopere ilegalităţi şi să nu plătească taxe şi impozite.

„În legătură cu ce i s-a întâmplat fratelui meu, acum mai bine de o săptămână, vreau să vă spun că eu cred că nu este vinovat. Eu l-am întrebat, imediat după incident, destul de franc şi mi-a spus că n-a primit, n-a luat de la nimeni nimic, nu este implicat în fapte de natură infracţională.

De atunci nu m-am mai întâlnit cu el decât la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu am mai putut să discut, pentru că nu te lasă autorităţile, doar l-am văzut, l-am privit şi l-am încurajat în acelaşi mod ca să-şi apere interesele şi să spună ceea ce este corect să spună, să se prezinte cu demnitate şi să-şi analizeze şi el activitatea, are timp acum destul”, a declarat Nicolae Dobra.

Potrivit senatorului, fratele său şi-a recunoscut o greşeală, aceea de a nu trece în declaraţia de avere, nu din rea intenţie sau interes, venitul de aproximativ 2.000 de lei pe an de la firma de audit manageriată de soţia lui.

„Acuzarea cu evaziunea fi

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 42 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum 2 ore
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°