Anul acesta se sărbătoresc două decenii de la deschiderea primei galerii private de artă din România, Dominus, aparţinând pictorului Zamfir Dumitrescu, care a serbat recent împlinirea vârstei de 65 de ani. În 20 de ani, la Dominus au fost expuse lucrările unor nume reprezentative ale artei plastice româneşti, precum Corneliu Baba, Ion Pacea, Ion Musceleanu, Iacob Lazăr, Ion Sălişteanu, Traian Brădean, Corneliu Petrescu, Constantin Piliuţă, Vladimir Zamfirescu, Sorin Ilfoveanu, Marcel Chirnoagă etc. Dominus a editat „Cotele de Pictură Dominus” ale artiştilor, pe baza vânzărilor efectuate în galerie, pentru perioada 1991-1994, urmând să editeze un nou catalog, 1991-2010.