Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eficiență la export: un român egal doi chinezi

Publicat in Capital, sâmbătă 21 mai 2011 ·

România se află în prima treime a clasamentului mondial în funcție de exporturile pe cap de locuitor. Potrivit datelor oficiale, firmele autohtone au vândut anul trecut peste hotare mărfuri în valoare de peste 50 de miliarde de dolari.

Mai exact, 2.400 de dolari pentru fiecare român, ceea ce ne-a plasat pe locul 64 în lume. În același timp, cel mai mare exportator de pe Terra, China, a comercializat dincolo de granițe produse de peste 1.500 de miliarde de dolari. Raportat la populație, puțin peste 1.100 de dolari per capita, ceea ce o plasează pe locul 91 la nivel mondial.

Clasamentul este condus de o serie de paradisuri fiscale sau orașe comerciale: Liectenstein, cu exporturi de 78.000 de dolari pe cap de locuitor, San Marino (cu 76.400 de dolari), Singapore (cu 69.000 de dolari) și Hong Kong (cu 54.000 de dolari).

Urmează Qatar (cu 34.000 de dolari), Elveția (cu 29.500 de dolari), Norvegia (cu 27.700 de dolari) și Olanda (27.000 de dolari).

Poziții fruntașe au și Iranda și Belgia (cu câte 25.800 de dolari fiecare), Kuwait și Emiratele Arabe Unite (cu 23.700 de dolari fiecare). Austria, Danemarca, Suedia și Germania au și ele rezultate remarcabile, nivelul exporturilor per capita fiind cuprins între 16.300 și 18.700 de dolari.

În centrul și estul continentului, cele mai bune performanțe le înregistrează Slovenia (12.000 de dolari pe cap de locuitor), Slovacia (11.800 de dolari) și Cehia (11.000 de dolari). Ungaria, cu 9.300 de dolari, și Estonia, cu 8.600 de dolari, urmează în clasament, eficiența lor la export fiind superioară celei obținute în Franța, Italia, Marea Britanie ori Japonia (cu rate cuprinse între 6.000 și 7.700 de dolari per capita).

Lituania are un nivel al exporturilor raportat la populație comparabil cu cel al Spaniei (5.800-5.900 de dolari), iar Polonia depășește SUA din aces

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°